Tiraspolul îl pune „la punct” pe Dodon: „Nu suntem un popor unic”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Așa-numitul lider al regiunii separatiste transnistrene, Vadim Krasnoselski a dezaprobat declarația președintelui Dodon, potrivit căreia pe ambele maluri ale Nistrului ar locui un popor unic.

„În primul rând, un popor unic nu se ucide unul pe altul”, a spus Krasnoselski unui post televizat rus. El a opinat că „acea tragedie, care a avut loc în 1992, confirmă veridicitatea cuvintelor mele”.

Krasnoselski a mai atenționat că în Moldova până în prezent nu au fost calificate juridic evenimentele de atunci. „Dacă ar fi fost un singur popor, atunci ar fi trebuit de intentat dosare penale pentru omor, de identificat persoanele vinovate și de calificat juridic. Dacă acest lucru nu s-a făcut până în prezent, nu putem vorbi despre popor unic”, a estimat Krasnoselski.

El de asemenea a criticat ideea lui Dodon de a organiza un referendum pe ambele maluri ale Nistrului pentru unirea teritorială. „I-am propus lui Dodon să treacă de la apeluri politice deșarte la soluționarea problemelor economice”, a conchis Krasnoselski.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...