Comisarul european pentru Extindere: Nivelul de încredere în Moldova nu este mare. Vom plăti doar dacă s-a realizat ceva

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Nivelul de încredere în reformele din Republica Moldova nu este foarte mare, iar în aceste condiții Uniunea Europeană va acorda asistență financiară doar vor exista și rezultate, a declarat joi comisarul european pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn, în cadrul Forumului Societăţii Civile de la Tallinn, la care participă ONG-işti din ţările Parteneriatului Estic.

„În cazul Moldovei, discutăm acum despre acordarea sprijinului bugetar şi, deşi am convenit să o facem pentru cinci domenii, dacă vor fi îndeplinite condiţiile stabilite, vom oferi bani doar pentru patru domenii, pentru că ei au ratat reforma judecătorească şi de aceea nu vor primi banii. Noi oferim finanţare doar atunci când condiţiile sunt îndeplinite. Scuze, dar nivelul de încredere nu este unul mare, de aceea plătim doar dacă s-a realizat ceva”, a declarat Hahn referindu-se la anularea susținerii financiare a Uniunii Europene pentru reformarea justiției.

O declarație similară a avut și deputatul Norica Nicolai, care l-a contrazis pe deputatul Sergiu Sîrbu, după ce aceste citise mai multe cifre prin care a încercat să demonstreze că în ultimul an „lupta cu corupția a avansat” ka Chișinău.

„Dacă veți întări instituțiile represive nu veți face nimic ca percepția populației asupra corupției să fie atenuate. Și asta înseamnă reforme în domeniul economiei, pentru a aduce bunăstare, iar în al doilea rând garantarea drepturilor și libertăților în procesul penal”, a declarat Norica Nicolai.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...