Kazahstanul adoptă alfabetul latin; Ce stă în spatele deciziei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Kazahstanul își va schimba alfabetul oficial pentru a treia oară în mai puțin de 100 de ani, în cadrul unei inițiative care este considerată parțial o acțiune simbolică prin care această țară încearcă să își sublinieze independența, a anunțat joi agenția de presă Reuters.

Președintele Nursultan Nazarbaev a ordonat joi cancelariei sale să se pregătească pentru a trece de la alfabetul chirilic la un alfabet bazat pe litere latine, distanțându-se astfel de Rusia.

Kazahstanul, o fostă republică sovietică bogată în petrol, cu o populație de aproximativ 18 milioane de locuitori, are relații foarte strânse cu Rusia, principalul ei partener comercial, dar rămâne în același timp prudentă în privința ambițiilor Rusiei, care dorește să își mențină influența politică în această regiune a lumii.

Kazaha, o limbă altaică, membră a grupului vestic al limbilor turcice, a fost scrisă cu litere arabe până în anii ’20, când fosta Uniune Sovietică a decis să introducă în această republică alfabetul latin, pentru o scurtă perioadă de timp.

Acesta a fost apoi înlocuit cu un alfabet chirilic în 1940, bazat pe alfabetul rus.

Noua inițiativă promovată de președintele Kazahstanului are parțial legătură cu tehnologia modernă.

Actualul alfabet chrilic folosit în această țară are 42 de litere, fiind dificil de utilizat pe dispozitivele mobile — o tastatură kazahă standard utilizează aproape toate tastele numerice în plus față de tastele ce conțin litere și semne de punctuație.

Cea mai recentă versiune de alfabet latin propusă în Kazahstan se bazează pe utilizarea simbolului apostrof pentru modificarea literelor. Astfel, numele oficial al țării va fi scris în felul următor: Qazaqstan Respy’blikasy.

Potrivit unei declarații a cancelariei președintelui Nazarbaev, acesta a ordonat șefului său de personal să redacteze un proiect pentru un ordin executiv care să introducă noul alfabet. Trecerea la alfabetul latin se va face gradual.

Deși kazaha a devenit limbă de stat după ce Kazahstanul a devenit o țară independentă în 1991, doar 62% dintre locuitorii săi au declarat că vorbesc și scriu fluent în kazahă, potrivit celui mai recent recensământ realizat în această țară în 2009.

Rusa este mult mai răspândită, 85% din totalul locuitorilor declarând că scriu și vorbesc fluent în această limbă, potrivit aceluiași recensământ. Rusa este recunoscută ca limbă oficială în Kazahstan.

Alte câteva țări vorbitoare de limbi turcice, inclusiv Turcia, dar și fostele republici sovietice Azerbaidjan, Turkmenistan și Uzbekistan, au făcut la rândul lor trecerea la alfabete bazate pe litere latine.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...