Liderul unui partid spune că ȘTIE cine vor fi viitorii directori ai SIS și CNA. „Va fi și un nou MINISTRU de Interne”
Președintele Mișcării „Antimafie”, Sergiu Mocanu, susține că are informații precum că viitorul director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) va fi actualul ministru al Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan.
Potrivit lui Mocanu, actualul director SIS, Mihai Balan, și-ar mai dori un mandat în fruntea instituției, doar că nu mai este dorit. „Viitorul director al SIS va fi Alexandru Jizdan”, a precizat acesta.
În același context, politicianul spune că la șefia MAI urmează să vină un fost viceministru, Valentin Zubic.
Potrivit informațiilor lui Mocanu, în fruntea Centrului Național Anticorupție, în locul lui Viorel Chetraru va ajunge șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției al MAI, Gheorghe Cavcaliuc.
Candidatul la funcţia de director al CNA va fi selectat în bază unui concurs organizat de Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități, cu atragerea în calitate de observatori a reprezentanţilor societăţii civile sau a reprezentanţilor mediului academic. Candidatul selectat va fi votat de Parlament pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.
Și mandatul directorului SIS, Mihai Bălan, a expirat la 25 octombrie curent.
Locuitorii raioanelor Strășeni şi Călărași vor avea apă potabilă din Nistru via ,,Apă-Canal Chișinău"
SUA au depășit Rusia în ceea ce privește exporturile R. Moldova: Pe piața României ajung în continuare cele mai mult produse autohtone
Maia Sandu, ÎNTREVEDERE cu reprezentanții partidelor proeuropene. „Proiectul de integrare europeană nu este al unui sau al mai multor partide, ci al tuturor cetățenilor care vor să trăiască în pace, siguranță și bunăstare”