Măsurarea progreselor şi îmbunătăţirea vieţilor femeilor este un element cheie în procesul de menţinere a păcii şi securităţii naţiunilor, au afirmat realizatorii indexului, Institutul Naţional de Cercetare pentru Pace din Oslo şi Institutul pentru Femei, Pace şi Securitate din Georgetown (GIWPS), notează Agerpres.

Indexul pentru pacea şi securitatea femeilor a monitorizat 153 de ţări în care locuieşte mai mult de 98% din populaţia globului. Analizând indicatori precum violenţa sau folosirea telefoanelor mobile, raportul a descoperit discrepanţe importante atât între state, cât şi în interiorul aceleiaşi ţări.

''Condiţia femeilor şi negarea drepturilor acestora este un indicator de viitoare instabilitate şi conflict în ţara respectivă'', a declarat Melanne Verveer, directoarea executivă a GIWPS, într-un interviu pentru Thomson Reuters Foundation.

''Dacă femeile sunt desconsiderate, dacă siguranţa se deteriorează sau dacă sunt marginalizate, este o stare de fapt care nu prevede nimic bun pentru ţara respectivă'', a spus aceasta.

Ţările din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord s-au clasat la coada listei, în timp ce ţările scandinave au ocupat primele poziţii în indexul pe care Thomson Reuters Foundation l-a obţinut înainte de lansarea oficială.

În multe ţări, progresul este foarte neuniform, indică datele indexului.

În Africa de Sud, femeile au făcut progrese în zona educaţiei şi în domeniul reprezentării politice, dar mai puţin de trei din zece se simt în siguranţă să iasă noaptea pe stradă, iar un sfert se declară victime ale violenţei din partea partenerului, se arată în raport.

''Am auzit fete din Africa de Sud spunându-mi: 'Nu mă simt în siguranţă în casa mea, nu mă simt în siguranţă când merg la şcoală, nu mă simt în siguranţă în sala de clasă, ' a spus Verveer, care a fost primul ambasador al Statelor Unite pe problemele globale ale femeilor.

Indexul a mai constatat că, în Iran, cea mai mare parte dintre femei au acces la conturi financiare şi au un nivel de educaţie superior altor ţări din regiune. Cu toate acestea, legea iraniană restricţionează dreptul femeilor măritate de a obţine paşaport, le permite soţilor să le interzică soţiilor să muncească şi nu le protejează împotriva violenţei domestice.

Indexul a măsurat procesul de incluziune socială, cum ar fi educaţia şi statutul de angajat; justiţia, aşa cum este reflectată de legi şi cazurile de discriminare; securitatea, din punctul de vedere al familiei şi violenţei în comunitate.

Un alt indicator al incluziunii sociale a fost utilizarea telefonului mobil, considerat un indicator important pentru condiţia femeilor în ţările dezvoltate. Accesul la telefonie mobilă oferă autonomie, încredere în forţele proprii, siguranţă şi acces la oportunităţi de angajare, se mai precizează în index.

Per ansamblu, ţările în care femeile au cele mai bune condiţii de trai sunt Islanda, Norvegia, Elveţia, Slovenia, Spania, Finlanda, Canada, Olanda,Suedia, Belgia, Singapore, Danemarca, Germania şi Marea Britanie.

Statele Unite s-au clasat pe poziţia a 22-a, în parte pentru că nu există legislaţie care să garanteze plata egală, nici concediu de maternitate plătit, potrivit raportului.

În acelaşi timp, femeile din Statele Unite au de înfruntat ''o criză unică de violenţă mortală'' care are la bază violenţa domestică şi accesul facil la arme de foc. Riscul ca femeile să fie omorâte atunci când se confruntă cu violenţa domestică este de cinci ori mai mare când este o armă disponibilă.

La coada clasamentului se află Siria, Afganistan, Yemen, Pakistan, Republica Centrafricană, Congo, Iraq, Mali, Sudan, Niger, Liban, Camerun şi Ciad.

Unul dintre scopurile indexului este promovarea obiectivelor de dezvoltare durabilă aprobate de Organizaţia Naţiunilor Unite cu doi ani în urmă şi care au ca termen de realizare anul 2030, spun realizatorii raportului.

Obiectivele globale includ dreptul universal la educaţie, înlăturarea discriminării, conflictului şi sărăciei.

Indexul urmează să fie actualizat la fiecare doi ani.