Actualitate

O femeie din Leova a căzut într-o fântână de 20 metri

Din primele informații, femeia ar fi ieșit din casă la ora 14.00 și nu s-a mai întors. Apropiații au alertat serviciile de urgență pentru a găsi persoana.

La ora 15.43 minute echipa de pompieri din Leova a fost solicitată pentru a interveni la recuperarea femeii dintr-o fântână publică din oraș.

La fața locului s-au îndreptat salvatorii care au întreprins misiunea de salvare. În mai puțin de 15 minute persoana a fost recuperată din fântâna cu apă.

Din fericire, pompierii au reușit s-o salveze. Femeia a fost preluată de serviciile medicale întrucât a suportat hipotermie. La moment starea acesteia este în afara pericolului.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI îndemnă oamenii să apeleze de urgență Serviciul 901 într-o situație de risc pentru viață. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *