„La cineva ceva arde tare. Mirosul îl putem simţi în fiecare zi din momentul în care a început să se contureze o coagulare a forţelor antioligarhice pentru următoarele alegeri parlamentare. Protestele din 2015 au atentat la strategia oligarhului, care se bazează pe principiul „divide et impera” - „dezbină şi fură”. Însă atunci când zeci de mii de oameni, indiferent de apartenenţă etnică şi orientare geopolitică, au ieşit în strada împotriva sărăciei, hoţiei şi corupţiei, lozinca „Unire, cetăţeni!” a devenit sloganul partidului Platforma DA, ceea ce provoacă o ură imensă din partea clanului mafiot. De la această cale formaţiunea noastră nu a derapat niciodată cu niciun milimetru, susţine Slusari.

Potrivit lui, oligarhul şef la PD a fost dezorientat în anul 2016, când Andrei Năstase, fiind cel puţin în situaţie de paritate în privinţa sprijinului populaţiei şi având în spate o infrastructură puternică locală de partid, edificată în foarte scurt timp, s-a retras în favoarea altui candidat. „Acest lucru l-a dezorientat pe Plahotniuc, care a fost nevoit să-şi concentreze toate resursele administrative şi mediatice pentru sprijinirea candidatului Dodon. Probe avem cu duiumul”, spune vicepreşedintele Platformei DA.

„Platforma DA a promovat şi în continuare consecvent ideea frontului comun antioligarhic. Am făcut totul posibil pentru consolidarea forţelor politice împotriva tandemului Plahotniuc - Dodon când aceştia au recurs la modificarea sistemului electoral. Nu ne-am resemnat nici acum, cu acest derapaj absolut antidemocratic şi vom utiliza toate metodele legale în vederea anulării schimbărilor respective. După ce Plahotniuc a simţit tot mai palpabil perspectiva unităţii Platformei şi PAS în cadrul următoarelor alegeri parlamentare, isteria în GBC s-au înteţit. Toţi ortacii oligarhului au primit ordinul de a pereclita cu orice preţ şi în scurt timp coaliţia antioligarhică proeuropeană. Sondajele desenate, laudele pentru un partid şi critica dură în adresa altuia, zeci de analişti plătiţi din miliardele furate, care „argumentează” că alianţa Platforma DA - PAS nu are nicio perspectivă, atacuri tot mai dure în adresa activiştilor opoziţiei, aşa zise scurgeri de informaţii şi scrisori despre disensiunile majore între ambele formaţiuni, toate acestea sunt arma tradiţională a dezbinării pe care se bazează regimul Plahotniuc”, scrie Alexandru Slusari.

„Şi radiografie se vede frica lui sălbatică faţă de blocul opoziţiei reale şi active. Mai ales când şi pe plan extern poziţiile mafiotului sunt zdruncinate puternic. El este persoană indezerabilă la Partidul Popular European, care recent a fost acuzat într-un reportaj absolut minciunos la unul dintre posturile holdingului Plaha TV de legături cu Platon şi influenţe ruseşti. Majoritateaa oficialilor europeni, care sunt exponenţii PPE, au fost informaţi despre gestul guvernării „proeuropene” din Moldova”, mai afirmă vicepreşedintele DA.

Actualmente foarte mult depinde de înţelepciunea şi maturitatea opoziţiei antioligarhice, conchide Slusari. „Alianţa DA - PAS, realizată cât mai rapid, pe considerente raţionale şi bazată pe principiile parităţii şi reciprocivităţii, este speranţa pentru ţară şi un mecanism real de eliberare a statului din captivitate”, a punctat Alexandru Slusari.