Turneul Campioanelor: Halep, surclasată de Caroline Wozniacki

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial și principala favorită, a fost surclasată de daneza Caroline Wozniacki (N. 6), cu 6-0, 6-2, miercuri, în al doilea său meci din Grupa Roșie a Turneului Campioanelor de la Singapore.

Wozniacki (27 ani, 6 WTA) a făcut un meci aproape perfect, câștigând în doar 63 de minute și asigurându-și calificarea în semifinale.

Halep (26 ani) a greșit foarte mult și nu a reușit să fie în meci decât pentru puțin timp în setul al doilea, când a lăsat impresia că ar putea reveni.

Wozniacki, fost lider mondial, a luat primul set în doar 24 de minute, fără drept de apel. Halep a pierdut primul ghem din actul secund, dar apoi a restabilit egalitatea, după un ghem alb. Wozniacki și-a făcut și ea serviciul la zero, iar apoi a reușit break-ul (3-1). Halep a avut șansa de a reveni, însă a ratat o minge de break, iar daneza s-a desprins la 4-1. Simona a reușit să mai câștige un ghem, dar greșelile neforțate și evoluția excelentă a danezei a făcut ca setul să revină Carolinei cu 6-2.

Wozniacki câștigase și primul său meci de la Singapore cu un scor asemănător, 6-2, 6-0 cu Elina Svitolina.
Halep a reușit un as în acest meci, iar Wozniacki doi, daneza având procentaje superioare la ambele servicii (72%-54% la primul, 69%-27% la al doilea). Halep a avut mai multe mingi direct câștigătoare, 11-9, dar și mai multe erori neforțate, 17-7.

Halep și-a asigurat 283.000 de dolari și 375 de puncte WTA, fiind obligată să câștige ultimul meci din grupă, vineri, cu Svitolina, pentru a se califica în semifinale.

Halep o conduce pe Svitolina (23 ani, 4 WTA) cu scorul de 3-2, românca învingând în 2013 la Turneul Campioanelor (B) de la Sofia, cu 6-1, 6-1, în 2014 în Fed Cup, cu 6-3, 7-5, și anul acesta în sferturi la Roland Garros, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0. Svitolina s-a impus în finala de la Roma, anul acesta, cu 4-6, 7-5, 6-1, pe fondul accidentării Simonei, și în semifinale la Toronto, cu un sec 6-1, 6-1.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...