/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Alertă în toată țara și risc de baie de sânge! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade

/FOTO. VIDEO/ Dosarul privind tentativa de omor a lui Plahotniuc, trimis în judecată. Schemele din dosar

missing
25 octombrie 2017, ora 13:05

Pentru a fi cât mai expliciți Vitalie Busuioc, adjunct-interimar al procurorului-șef al PCCOCS, împreună cu Ion Iachimov, șef al Inspectoratului Național de Investigații, au venit cu o prezentare prin care au arătat în detalii cum s-a pregătit tentativă de omor asupra lui Vlad Plahotniuc.

Busuioc a anunțat că s-a terminat urmărirea penală pe marginea cazului, iar dosarul a fost trimis în judecată. „La stabilirea tuturor etapelor ne-au ajutat și inculpații, care au oferit mai multe detalii în acest caz. Nouă persoane au dat declarații, o parte și-au recunoscut vina, o parte parțial, iar sunt și cei care au făcut declarații, dar nu-și recunosc deloc vina”, susține Busuioc.

Ion Iachimov a precizat că toate persoanele implicate au antecedente penale: pentru păstrarea armelor, fie că omoruri la comandă sau violuri, jaf, huliganism, banditism, ș.a. „Am făcut foarte multe interceptări, urmăriri vizuale și au fost colectată multă informație de la furnizorii de informație electronică din R. Moldova și Ucraina. În urma perchezițiilor efectuate în R. Moldova și Ucraina, au fost ridicate multe telefoane mobile, folosite de această grupare criminală”, a menționat Iachimov, șef al Inspectoratului Național de Investigații.

Amintim că Vlad Plahotniuc a refuzat statutul de parte vătămată în acest dosar, motivând că nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.

Mai jos vă prezentăm câteva imagini prin care procurorii au prezentat schema tentativei de omor:

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram