Principală  —  Ştiri  —  Justiție   —   Ilegalitățile depisatate de avocații familiei…

Ilegalitățile depisatate de avocații familiei Brăguță. Ce va urma?

Ieri, 24 octombrie, Procuratura Generală (PG) a anunțat că trei inspectori ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău şi patru deţinuţi care s-au aflat în aceeaşi celulă cu Andrei Brăguţă, vor compărea pe banca acuzaţilor, în dosarul penal privind maltratarea și decesul victimei.

În legătură cu transmiterea dosarului în instanța de judecată, avocații familiei Brăguță susțin că probele acumulate la etapa de urmărire penală demonstrează că polițiștii cunoșteau că Andrei Brăguță se afla la evidența medicului psihiatru. „Cu toate acestea, el a fost plasat în celulă cu alți deținuți, care l-au maltratat. Deși polițiștii au observat că starea de sănătate a deținutului se agravează, aceștia nu au întreprins careva măsuri concrete pentru a asigura integritatea fizică și psihică a persoanei. Din contra, ei au aprobat tacit comportamentul deținuților. Din imaginile video anexate la materialele dosarului, rezultă că victima a fost plasată ulterior în altă celulă fără haine, iar din celulă a fost retrasă salteaua; Pe parcursul detenției acesta nu a beneficiat de alimentație, iar apa din celulă a fost deconectată. Nu suntem de acord cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, din acest motiv au fost inițiate consultări cu expertul internațional în domeniul medicinei legale, dl Profesor Derrick Pounder. Până în prezent acesta a pregătit un raport preliminar asupra cazului. Derrick Pounder va fi implicat în această cauză în calitate de specialist. Din considerentul că raportul de constatare (partea informativă) este detaliat și conține informația necesară, la recomandarea expertului internațional, avocații nu au solicitat exhumarea cadavrului. De asemenea, avocații au sesizat pe acest caz organizațiile internaționale, printre care Oficiul ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), Consiliul Europei (CoE), Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT), Organizația Mondială împotriva Torturii (OMCT), Comitetul ONU împotriva torturii (CAT), etc. Oficiul ONU pentru Drepturile Omului și alte organizații internaționale monitorizează îndeaproape acest caz. Astfel, cazul lui Andrei Brăguță va fi discutat și pe 7 noiembrie 2017, în procesul de audiere a raportului R. Moldova cu privire la implementarea Convenției ONU împotriva torturii”, susțin avocații familiei Brăguță.

Deși de la decesul persoanei până în prezent au trecut aproape două luni, autoritățile publice nu au comunicat ce acțiuni au fost sau vor fi întreprinse pentru a soluționa problemele de sistem, a ajusta practicile și actele normative necesare, astfel încât cazuri similare să nu se repete.

Avocații familiei victimei fac apel către autorități de a întreprinde urgent acțiuni de reformă reală și sistemică pentru a preveni tragedii similare.

Amintim că Andrei Braguța a fost reținut pe 15 august 2017, după un incident cu poliția de patrulare. Potrivit procurorului, în momentul în care a fost oprit, tânărul era în stare de ebrietate. El a fost reținut pentru 72 de ore și dus în Izolatorul de Detenție Preventivă. Ulterior, a fost învinuit de aplicarea forței fizice asupra polițiștilor. Pe 18 august 2017 judecătorul i-a aplicat arest pentru 30 de zile. Drept urmare, acesta a fost transferat din Izolatorul de detenție provizorie în Penitenciarul nr. 13. De la apariția cazului în spațiul public, instituțiile de stat au făcut mai multe declarații contradictorii cu referință la circumstanțele în care persoana a fost reținută, starea de sănătate (prezența sau lipsa vătămărilor corporale, diagnoze medicale etc.), circumstanțele transferului în cadrul mai multor instituții de detenție (izolator de detenție, Penitenciar, spitalul de psihiatrie) dar și aplicarea violenței de către alți condamnați sau angajați ai Inspectoratului General al Poliției. Andrei Braguța a decedat în Penitenciarul „Pruncul” la 29 august curent.

Mai multe detalii citiți aici: „Eroii” (in)justiției din dosarul Braguța