Principală  —  Ştiri   —   Societatea civilă: din nou despre…

Societatea civilă: din nou despre corupție, intransparență și drepturile omului

Astăzi la Tallinn, Estonia, demarează conferința societății civile din cele 6 state-membre ale Parteneriatului Estic (EaP). Acest eveniment anticipează  lucrările summit-ului EaP de la Bruxelles, din noiembrie 2017 de la Bruxelles, unde sunt așteptați liderii celor 6 state (Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaijan, Belarus) pentru o evaluare a situației în fața oficialilor europeni.

Evenimentul de la Tallinn este deschis de către președinta Estoniei, Kersti Kaljulaid, alături de Federica Mogherini, înalta reprezentantă a UE pentru relații externe și securitate.

În ședința plenară, care abordează relația dintre societatea civilă și guvernele statelor EaP, va lua cuvântul și Marian Lupu, care este înscris în program în calitate de co-președinte al Asambleei Parlamentare EuroNest, organizație care întrunește parlamentari din cele 6 state. Reprezentanții societății civile din Republica Moldova vor avea și o sesiune comună cu reprezentantul Guvernului de la Chișinău, Mihai Godea, și un reprezentant al UE.

Membrii ONG-urilor din R.Moldova intenționează să semnaleze cele mai acute probleme care vizează societatea civilă de acasă: lupta insuficientă cu corupția, reforme inconsistente în justiție și alte sectoare ale guvernării, acces restricționat la informații publice, încălcări și abuzuri ale drepturilor umane.

Estonia este unul dintre statele post-sovietice, care a aderat la Uniunea Europeană în 2004, iar în prezent deține președinția UE.