Prezentatorul de televiziune, care pentru mulţi devenise imaginea Fox News, a primit un nou contract câteva luni mai târziu, chiar dacă managerii postului ştiau despre existenţa acelui acord, potrivit The New York Times.

Bill O'Reilly a fost concediat într-un final la mijlocul lunii aprilie, după ce acelaşi cotidian american a dezvăluit existenţa unor acorduri amiabile cu alte cinci femei care au lucrat pentru Fox News sau pentru Fox Business Network.

Acordul amiabil din luna ianuarie a fost încheiat cu o expertă în chestiuni juridice, Lis Wiehl (56 de ani), care l-a acuzat pe prezentatorul ultra-conservator de hărţuire şi a susţinut că între ei a avut loc „un act sexual neconsensual”.

Intervievat, înainte de publicare, de autorii articolului apărut online sâmbătă, Bill O'Reilly a respins acuzaţiile de hărţuire formulate împotriva sa.

„Sunt în lumea televiziunii, în jurnalism, de 43 de ani. Nicio plângere nu a fost depusă vreodată împotriva mea de către o colegă de la resursele umane”, a declarat el, reamintind că a lucrat pentru doisprezece angajatori diferiţi.

Luni însă, cunoscuta jurnalistă Megyn Kelly, o fostă prezentatoare de la Fox News, ale cărei audienţe făceau concurenţă celor obţinute de O'Reilly până când ea s-a alăturat NBC la începutul acestui an, a dat asigurări în timpul emisiunii sale de dimineaţă că declaraţiile fostului ei coleg de breaslă sunt false.

Ea a explicat că, în noiembrie 2016, a trimis un e-mail mai multor directori de la Fox News pentru a-şi exprima indignarea faţă de declaraţiile lui Bill O'Reilly.

În acel e-mail, ea a menţionat existenţa unor acorduri amiabile între prezentator şi mai multe femei care l-au acuzat de hărţuire, dar şi faptul că, în opinia ei, conducerea postului era conştientă de aceasta.

De asemenea, potrivit lui Megyn Kelly, Bill Shine, copreşedinte al Fox News la vremea respectivă, ar fi chemat-o să îi spună că „va avea grijă de Bill O'Reilly”.

„Nu voi fugi şi nu mă voi ascunde pentru că nu am făcut nimic rău”, a declarat luni fostul moderator de la un post de radio conservator. „Nu ştiu de ce Megyn Kelly îmi face asta (...) Am ajutat-o foarte mult în carieră”, a adăugat prezentatorul de televiziune.