Delegaţii ucraineni s-au arătat interesaţi de proiectul SMURD şi au cerut îndrumare pentru a crea un astfel de proiect la Cernăuţi.

Şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Mihail Harabagiu, a dat asigurări că salvatorii din Ucraina vor beneficia de susţinere pe întreg parcursul proiectului.

Serviciul Mobil de Reanimare şi Descarcerare a fost creat în ţara noastră la sfârşitul anului 2014. Iniţial, SMURD a fost lansat în municipiul Bălţi, iar ulterior, a fost dezvoltat şi în municipiul Cahul. Potrivit Serviciului Situaţiilor Excepţionale, până în prezent peste 10 mii de oameni au beneficiat de ajutorul SMURD. De asemenea, au fost efectuate 14 operaţiuni internaţionale terestre şi 35 de misiuni de aeromedicină.