Procurorii au finalizat urmărirea penală în cazul bărbatului de 31 de ani care a murit în penitenciar şi au expediat dosarul de învinuire a celor şapte în judecată.

Totodată, Procuratura a publicat noi imagini în care se vede cum Andrei Brăguţa este bătut crunt de colegii de celulă, iar gardienii nu intervin.

„Poliţiştii sunt acuzaţi de manifestarea consimţământului tacit la comiterea actelor de tortură de către codeţinuţi în privinţa lui Andrei Brăguţa, precum şi pentru supunerea victimei la tratamente inumane. În acţiunile codeţinuţilor, au reţinut aplicarea, cu consimţământul tăcit şi expres al poliţiştilor din izolator, a violenţei, tratamentului inuman şi vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale, comise în privinţa cetăţeanului Brăguţa”, se spune în comunicatul Procuraturii.

Deţinuţii sunt cercetaţi în stare de arest preventiv, iar poliţiştii – în arest la domiciliu. Dacă vor fi recunoscuţi vinovaţi, ei riscă de la 8 până la 15 ani închisoare.

Procuratura Generală continuă acţiunile de urmărire penală în privinţa altor 10 poliţişti ai izolatorului de detenţie provizorie al Direcţiei de Poliţie a municipiului Chişinău, bănuiţi de comiterea tratamentului inuman în privinţa victimei, numărul acestora, potrivit procurorilor, nefiind exhaustiv.

De asemenea, procurorii investighează acţiunile şi inacţiunile factorilor de decizie ai instituţiilor statului, în a căror custodie s-a aflat victima, fiind iniţiate două cauze penale distincte pe faptul excesului de putere şi încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale.

Amintim că Andrei Brăguţa a fost reţinut pe 15 august 2017 pentru violenţa nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea poliţiştilor, iar pe 26 august 2017, a decedat în Penitenciarul nr.16 „Pruncul”.