Cu câteva zile înainte ca Apple să demareze precomenzile pentru mult-aşteptatul iPhone X, un studiu realizat de firma de brokeraj Bernstein arată o cerere substanţială, nu excepţională, pentru noul dispozitiv, transmite Reuters.Modelul va fi comercializat din 3 noiembrie, la un preţ de 999 de dolari, fiind cel mai scump telefon mobil prezentat până acum de Apple.
Agitaţia privind lansarea iPhone X pare să fie mai ridicată decât intenţia de cumpărare, în condiţiile în care 48% din respondenţi au fost de acord că sunt „încântaţi de iPhone X”, se arată în studiul realizat de Bernstein în rândul a 1.112 proprietari de iPhone-uri din SUA, Marea Britanie şi China.
„Loialitatea consumatorilor faţă de iPhone se menţine remarcabil de ridicată, în pofida plângerilor persistente privind preţurile mari, doar 3% din respondenţi declarând că următorul lor telefon nu va fi un iPhone”, precizează Bernstein.
Luni, la Bursa de la New York, acţiunile Apple au urcat cu 0,5%, la 157 dolari. Anul acesta titlurile companiei americane au crescut cu aproape 40%. Prin lansarea de noi modele Apple vrea să-şi învingă pe plan global rivalele din China şi Coreea de Sud, în competiţia dură de pe piaţa telefoanelor mobile inteligente, relatează Agerpres.