Aceşti copii sunt victime directe ale celei mai grave crize alimentare din lume, a unei epidemii fără precedent de holeră şi a lipsei de acces la servicii medicale şi nutriţionale, adaugă OCHA în buletinul său pentru octombrie.

Sistemul de educaţie din Yemen este de asemenea pe cale să se prăbuşească, peste cinci milioane de copii riscând să fie privaţi de dreptul lor de a fi şcolarizaţi, precizează acest organism al ONU.

Războiul din Yemen opune forţe proguvernamentale — sprijinite de Arabia Saudită şi regrupate în sud — alianţei dintre miliţiile houthi şi partizani ai fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh care, din septembrie 2014, ţin sub control capitala şi nordul Yemenului.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), conflictul a făcut până acum peste 8.650 de morţi şi circa 58.600 de răniţi, printre care numeroşi civili.