PSRM va înregistra un proiect de lege care va interzice dubla cetățenie pentru judecătorii CC

PSRM va înregistra joi un proiect de lege care va interzice dubla cetățenie pentru judecătorii CC şi care va prevede mecanisme de atragere la răspundere a judecătorilor Curții Constituționale. Anunţul a fost făcut astăzi în cadrul unui briefing de presă de deputaţii socialişti Vlad Bătrîncea şi Vasile Bolea.

Proiectul survine ca urmare a hotărârii de săptămâna trecută a Curții Constituţionale prin care s-a permis suspendarea temporară din funcție a șefului statului, în cazul numirii noului ministru al Apărării.

“PSRM joi înregistrează un proiect de lege prin care interzice dubla cetățenie pentru judecătorii CC. Nu este normal atunci când șase cetățeni care au jurat credință altui stat și au pașaport străin în buzunar să decidă soartă R. Moldova. CC își permite să substituie rolul cetățenilor, a Parlamentului”, a menţionat vlad Bătrîncea.

Parlamentarul a precizat că proiectul prevede amendarea Legii privind Curtea Constituționale și a Codului jurisdicției constituționale, dar și îmbunățiri privind legislația de atragere la răspundere penală, contravențională, administrativă și civilă a judecătorilor CC pentru încălcarea Constituției, depășirea atribuțiilor de serviciu și uzurparea puterii în stat.

Cei doi deputaţii socialişti au criticat deciziile CC, declarând că judecătorii CC servesc “unor forțe obscure”.

“Judecătorii CC, după părerea noastră, au devenit o castă intangibilă care fac ce vor sau fac ce li se spune. De aceea venim cu acest proiect ca să nu admitem ca judecătorii CC să dețină cetățenia altui stat. Președintele actual al CC a fost deputat în Parlamentul altui stat“, a spus Vasile Bolea.

Întrebaţi dacă speră că şi alte fracţiuni parlamentare vor susţine acest proiect, cei doi deputaţi au menţionat că “deputații care într-adevăr vor să fie reformată această instituție vor da curs acestui proiect de lege și-l vor susține”.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.