Nou! Elevi-voluntari în rolul de experți la BNM

Un grup de elevi ai liceului Academiei de Științe a Moldovei intră de astăzi în rolul de experți la evenimentele de educație financiară organizate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Ei le vor arăta tinerilor cum se face un business-plan, iar copiilor din clasele primare le vor povesti despre istoria banilor.

Elevii-voluntari vor fi ghidați de profesorul lor Pavel Cerbușca, care anterior a fost formator în cadrul unor evenimente similare la banca centrală a Moldovei.

Astfel, în perioada 23 octombrie-3 noiembrie 2017, BNM va desfășura vizite cu ocazia Zilei Internaționale a Economisirii, marcată în fiecare an în ultima zi a lunii octombrie.

La eveniment s-au înscris peste 200 de elevi și studenți, iar pentru că solicitările sunt numeroase vor fi organizate vizite și după perioada anunțată.

Este pentru prima data când BNM desfășoară acțiuni în comun cu tineri care își doresc să se implice ca voluntari. Ei vor participa la toate evenimentele de educație financiară ce vor fi organizate de Banca Națională în anul de studii 2017-2018, în tandem cu experți ai BNM, care vor face prezentări la diverse subiecte financiare.

Prima prezentare a grupului de voluntari va fi făcută astăzi, 23 octombrie, la ora 15.00, pentru elevi din clasa a 12-a, care vor învăța cum se întocmește un plan de afaceri.

Vizitatorii vor mai avea ocazia să vadă sala de expoziții a BNM, să audieze o prezentare despre elementele de siguranță ale monedei naționale și să utilizeze un verificator de bancnote.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.