Mișcarea miliardarului supranumit „Trump al Cehiei”, câștigător detașat al alegerilor parlamentare

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mișcarea populistă ANO a miliardarului Andrej Babis, supranumit „Trump al Cehiei”, a câștigat detașat alegerile parlamentare, profitând de neîncrederea cehilor față de clasa politică din țara lor și de „ordinele de la Bruxelles”, transmite AFP, potrivit Știripesurse.ro.

Scrutinul, desfășurat vineri și sâmbătă, a consemnat de asemenea progresul spectaculos al partidului de extremă dreapta SPD, antiimigrație și anti-UE, și al unei formațiuni antisistem, Partidul Pirat, conform rezultatelor oficiale publicate după numărarea buletinelor de vot în 99,9% din secțiile electorale.

ANO („Da”, în cehă), care s-a pronunțat în campanie contra corupției, primirii de imigranți și zonei euro, obține 29,7% din voturi, adică 78 de mandate în camera inferioară, ce numără 200 de membri.

„Suntem entuziasmați. Le mulțumim celor 1,5 milioane de alegători ai noștri, asta ne depășește așteptările, căci a existat o campanie de dezinformare masivă împotriva noastră”, a reacționat Babis, într-o conferință de presă.

În mai multe rânduri, acesta a subliniat că el este „pro-european”. „Nu știu de ce cineva spune că suntem contra Europei”, a insistat Babis, adăugând: „nu reprezentăm o amenințare pentru democrație”.

„Suntem pregătiți să luptăm pentru interesele noastre la Bruxelles, noi facem parte integrantă din UE și din NATO”, a continuat el, înainte de a invita Uniunea să „înceteze să vorbească de o Europă cu două viteze”.

Andrej Babis nu a oferit vreun indiciu privind componența unei coaliții sau a guvernului, declarând că a propus negocieri tuturor partidelor intrate în parlament și așteaptă reacția acestora.

AFP notează că este vorba de o operațiune delicată în contextul unei camere împărțite între nouă partide. Două dintre acestea, ODS (dreapta eurosceptică) și KDU-CSL (creștin-democrat) au anunțat imediat că nu vor negocia cu Babis.

Liderul primei formațiuni menționate, Petr Fiala, a apreciat că în rândurile ANO există „oameni care au promis multe lucruri și care nu vor fi capabili să le realizeze”, în timp ce liderul creștin-democrat Pavel Belobradek a spus că nu va intra într-un guvern dacă acolo se vor afla „oameni urmăriți în justiție”, aluzie la problemele lui Babis din această sferă.

Totuși, arată AFP, aproape unul din trei alegători și-au exprimat preferința pentru controversatul miliardar care a reiterat, chiar în ajunul votului, ostilitatea sa față de primirea migranților și zona euro.

ANO este urmat de trei partide care au obținut rezultate aproape identice: ODS (dreapta) – 11,3%, 25 de mandate, Partidul Pirat – 10,8%, 22 de mandate și SPD – 10,6%, 22 de mandate.

Cehii au sancționat dur Partidul Social-Democrat CSSD al premierului în exercițiu Bohuslav Sobotka. Formațiunea a suferit o cădere brutală, până pe locul șase, cu 7,3% din voturi, adică 15 mandate.

Patru alte partide trec de asemenea pragul electoral de 5%: Partidul Comunist KSCM, nostalgic al fostului regim totalitar, – 7,8%, 15 mandate, creștin-democrații KDU-CSL – 5,8%, 10 mandate și două mici partide de centru, TOP 09 și STAN, cu câte 7 și, respectiv, 6 mandate.

Calificat drept „versiunea cehă a lui Trump” de revista Forbes, omul de afaceri Andrej Babis, de 63 de ani, tuns scurt și cu părul grizonat, magnat în domeniile agroalimentar, chimic și media, este al doilea printre cei mai bogați oameni din țara sa, se arăta joi într-un comentariu al France Presse.

Intrat în politică în 2011 cu mișcarea sa populistă ANO („DA”), el reușește să câștige în sondaje datorită promisiunilor sale în favoarea unei politici mai „curate” în această țară membră a UE cu 10,6 milioane de locuitori, mai coruptă decât Botswana, potrivit Transparency International.

Legislativele din 2013 au făcut din ANO a doua forță politică a țării. De atunci, Andrej Babis este acuzat adesea de afaceri și tranzacții îndoielnice, ceea ce el neagă categoric.

În ajunul actualului scrutin, el continua să-și repete lozinca „Acum sau niciodată!”, cerând alegătorilor săi să profite de „ultima șansă” pentru a învinge „hidra perfidă a corupției care înăbușă țara”.

Fost-comunist căruia îi place să împartă dulciuri, precum gogoși, susținătorilor săi, Andrej Babis a acumulat – potrivit Forbes – o avere de 3,49 de miliarde de euro, depășind-o pe cea a lui Donald Trump (3,1 miliarde de euro).

Născut în 2 septembrie 1954 la Bratislava, tânărul Andrej a urmat școala primară la Paris și pe cea secundară la Geneva, datorită tatălui său, un „co-fondator al comerțului exterior slovac”. „Am muncit de la vârsta de 15 ani: distribuiam lapte, descărcam colete, munceam pe șantier”, își amintește el.

Licențiat în economie, el s-a lansat de asemenea în comerțul exterior și trecut constant „Cortina de fier”, înainte de căderea regimului totalitar în 1989, anunță Agerpres.

Reprezentant comercial în Maroc din 1985 până în 1991, Babis a revenit în 1993 în țara sa divizată în două state independente și a început să-și construiască grupul Agrofert, fiind atras ulterior de politică.

„Sunt un om bogat. Mi-am realizat aproape toate visurile. Am câștigat bani mulți prin muncă cinstită”, susține acest tată a patru copii, dintre care doi cu cea de-a doua soție, Monika, mai tânără cu 20 de ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...