Potrivit sondajelor de opinie, Pahor ar urma să obţină o victorie covârşitoare din primul tur de scrutin, după el situându-se la mare distanţă Marjan Sarec, primarul oraşului Kamnik.

Niciunul dintre ceilalţi candidaţi, dintre care un număr record de femei, nu se aşteaptă să obţină un scor din două cifre.

În Slovenia, preşedintele are un rol în mare parte ceremonial, deoarece majoritatea puterii este deţinută de către premier şi parlament. Alegerile parlamentare urmează să aibă loc anul viitor.

Circa 1,7 milioane de persoane cu drept de vot sunt aşteptate duminică la urne, care vor fi deschise până la ora locală 7,00 (17,00 GMT).