Noi controverse în jurul Tesla Model 3

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Prestigioasa publicație Consumer Reports a oferit doar calificativ mediu de fiabilitate pentru Tesla Model 3, iar constructorul american a reacționat dur și susține că revista își induce publicul în eroare.

Tesla Model 3 continuă să genereze probleme pentru constructorul american de mașini electrice. De data aceasta, situația a fost declanșată de prestigioasa publicație Consumer Reports, care i-a acordat lui Model 3 doar un nivel mediu la capitolul fiabilitate.
Oficialii publicației și-au bazat calificativul pe cel obținut anterior de Model S, în condițiile în care jurnaliștii nu au avut încă oportunitatea să conducă noul Model 3.

„Tesla realizează că este important să facă totul bine cu această mașină. Nu am fi prezis un nivel mediu pentru Model 3 dacă nu am fi avut un nivel peste medie pentru Model S. Dacă Model S ar fi fost tot de nivel mediu, nu am fi făcut această predicție”, afirmă Jake Fisher, directorul departamentului de teste auto din cadrul Consumer Reports.

Reacția celor de la Tesla nu a întârziat să apară. Constructorul susține că publicația își înșeală cititorii și scot în evidență faptul că jurnaliștii nu au condus încă mașina.

„Cei de la Consumer Reports nu au condus încă Model 3 și nu știu nimic despre designul și ingineria lui Model 3. Încă o dată, datele noastre arată că testele auto făcute de Consumer Reports inexacte și își înșeală cititorii”, afirmă un purtător de cuvânt al Tesla.

Nu este pentru prima oară când Consumer Reports atacă fiabilitatea mașinilor Tesla. Anul trecut, publicația menționa că Tesla ar trebui să retragă de pe piață sistemul Autopilot, care le permite mașinilor să se conducă singure. Mai mult, americanii susțineau că Tesla ar trebui să redenumească pachetul tehnologic pentru că actualul nume „este derutant și periculos”.

Tesla se confruntă și cu o producție sub așteptări pentru Model 3, pentru care a dat vina pe furnizorii de componente, deși a concediat și 400 de angajați din același motiv.

Publicația Consumer Reports a apărut pentru prima dată în 1936 și este una dintre cele mai respectate reviste de teste ale produselor din toate domeniile în Statele Unite. Conforme regulilor casei, autorii testelor achiziționează produsele la prețul pieței, de cele mai multe ori în mod anonim. Consumer Reports nu acceptă publicitate în revista la care sunt abonați peste 6 milioane de americani. Abonamentele anuale costă 35 de dolari, iar revista apare pe piață lunar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...