(video) Moldovencele din echipa lui Despot au trecut de etapa duelului. Cum au evoluat interpretele

collage

Audițiile pe nevăzute s-au încheiat și a venit timpul duelurilor. Antrenorii aleg discipolii care urmează să meargă în etapa live-urilor. La primul duel au participat două moldovence, ambele fac parte din echipa lui Adrian Despot și ambele au depășit etapa.

Catarina Sandu și Doina Spătaru – ele sunt tinerele din Moldova, pe care urmează să le audiem la etapa live-urilor la Vocea României.

Catarina s-a duelat cu Razvan Marcuci, împreună au interpretat piesa „Uprising”. „Ai fost o revelație pentru mine, ai reușit să te transformi dintr-o fată inocentă în bestia de care avea nevoie acest cântec. Catarina este un diamant într-o perpetuă stare de șlefuire”, a spus antrenorul. Adrian Despot a decis că tânăra urmează să fie învingătoare la această etapă. Răzvan va merge mai departe în echipa lui Smiley.

Doina Spătaru s-a duelat cu Andreea Dragu, tinerele au interpretat piesa „Deeper”, iar mai potrivită, conform opiniei lui Despot a fost vocea Andreei. „Doina, spre diferență de Andreea ai avut un progres vizibil, asta a fost mica mea frustrare de fiecare dată când mă gândeam la Andreea, aveam impresia că stă pe loc și tu în partea cealaltă tot creșteai, numai că nu știu ce-a făcut Andreea, dar în seara aceasta m-a făcut să-mi aduc aminte de ce mi-am întors scaunul pentru ea”, spune Despot. Moldoveanca va merge mai departe în echipa Loredanei.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente