Trimite e-mail | Printeaza
Social
20.10.2017

Parlamentul a aprobat valorizarea pensiilor stabilite în anii 2009-2011

Parlamentul a aprobat valorizarea pensiilor stabilite în anii 2009-2011

La 1 noiembrie curent vor fi valorizate pensiile pentru limită de vârstă și cele de dizabilitate, stabilite în anii 2009-2011. Pentru realizarea acestei prevederi, deputații au votat astăzi, în lectură finală, rectificarea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) pentru anul 2017.

Potrivit documentului, de majorarea pensiei vor beneficia circa 65 de mii de persoane, iar pentru această etapă sunt estimate peste 33 milioane de lei. Amintim că valorizarea etapizată a pensiilor este prevăzută de reforma sistemului de pensii, adoptată la sfârșitul anului 2016. I etapă a fost implementată de la 1 aprilie curent și au fost valorizate pensiile stabilite în anii 2001-2008.

La fel, a fost majorată suma resurselor financiare alocate pentru indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale. Potrivit autorilor, necesitatea a apărut după modificările legislative care au permis soţiilor aflate la întreţinerea soţilor asiguraţi să beneficieze de indemnizaţie de maternitate.

Rectificări de diminuare a sumei alocate au fost efectuate la programe de protecție a familiei și copilului. Acestea au fost condiţionate de micșorarea numărului de beneficiari, comparativ cu cel prognozat, pentru plata indemnizaţiei paternale. Totodată, s-a redus și numărul beneficiarilor de șomaj, de unele indemnizații de dizabilitate, fapt care a solicitat precizări în BASS 2017.

Cheltuielile executate ale bugetului asigurărilor sociale de stat în semestrul I al anului 2017 au constituit 8711519,5 mii lei, ce reprezintă un grad de realizare a indicelui aprobat la nivel de 49,7%. Faţă de aceeaşi perioadă a anului 2016, suma cheltuielilor a fost cu 1280272,6 mii lei (17,2%) mai mare. Cheltuielile efective ale bugetului asigurărilor sociale de stat în semestrul I al anului 2017 au constituit 8588998,2 mii lei, cu o executare a planului aprobat anual în proporţie de 49,0%.

În aceeași ședință, deputații au votat și modificări ale Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul curent, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus