În 10 luni de mandat, Dodon a avut peste 150 de întâlniri cu „partenerii” din Est și liderii unor state arabe; România şi Ucraina, ignorate în totalitate

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În curând se împlineşte un an de când Igor Dodon este preşedinte al Republicii Moldova. În acest răstimp, Dodon a întreprins câteva vizite oficiale în străinătate, majoritatea încheindu-se în anticamera liderului rus Vladimir Putin. Igor Dodon nu a reuşit să se întâlnească niciodată cu preşedinţii celor două state cu care este vecină republica pe care o conduce.

Conform Ziarului de Gardă, în cele circa 300 de zile de la investirea în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a avut peste 150 de întâlniri cu lideri de state, ambasadori, diplomaţi şi oficiali străini.

Şeful statului a acordat prioritate partenerilor din Est, preponderent liderilor unor state arabe, dar nu s-a întâlnit niciodată şi nici nu a explicat dacă urmează să se întâlnească cu omologii singurelor state vecine ale Republicii Moldova – România şi Ucraina, ignorând de asemenea relaţiile cu cel mai important partener economic al acestui stat – Uniunea Europeană.

Rusia: 6 întâlniri cu Putin, 54 de întâlniri cu oficiali ruşi

Până în prezent, Igor Dodon a avut 6 întâlniri cu preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin. Prima vizită la Moscova a avut loc la 17 ianuarie 2017. După cum a menţionat însuşi Igor Dodon, „este prima vizită oficială după alegerea mea şi prima vizită oficială a preşedintelui Moldovei din anul 2008”. La exact două luni distanţă aceştia se întâlnesc din nou, pe 17 martie. Următoarele întâlniri au avut loc în ritm şi mai alert: la mai puţin de o lună, la 14 aprilie, cei doi s-au întâlnit la Bişkek, Kîrgîzstan, apoi peste alte 3 săptămâni – la 9 mai, în Piaţa Roşie de la Moscova, şi în mai puţin de o lună, la 2 iunie, în cadrul Formului Economic din Sankt Petersburg.

Pe parcursul verii, Dodon nu s-a văzut cu Putin, dar la 10 octombrie s-a reîntâlnit cu preşedintele Rusiei la Soci, în cadrul şedinţei Consiliului Şefilor de State ale CSI. De asemenea, în acest răstimp, Igor Dodon a avut o întâlnire cu şeful Guvernului Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, şi două întâlniri cu Dmitri Rogozin, vicepremierul Federaţiei Ruse.

Mai multe detalii citiți aici.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...