Articolul buclucaş din Codul Civil de la care pornesc atacurile raider în Moldova

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Cazurile de preluare ilegală a bunurilor unui agent economic de către o persoană fizică sau alt agent economic nu sunt o raritate în ţara noastră. Culmea însă este că majoritatea acestor acţiuni, cunoscute ca „atacuri de tip raider”, sunt permise chiar de legislaţia Republicii Moldova. La această concluzie a ajuns autorul unui studiu care a analizat mai multe cazuri de atacuri raider în ţara noastră.

Potrivit acestuia, practic majoritatea situaţiilor ce conduc la cazuri catalogate ca „atac raider” pornesc de la articolul 88 din Codul Civil. Acest articol permite instituirea imediată a administrării fiduciare asupra patrimoniului societăţii comerciale (S.R.L., S.A.) chiar în momentul când reclamantul depune o cerere de chemare în judecată privind dizolvarea întreprinderii.

Analizând practica judiciară de instituire a administrării fiduciare conform încheierii judecătoreşti, autorul a ajuns la concluzia că acesta „este un mijloc bine cunoscut şi folosit în Republica Moldova timp de peste 15 ani pentru preluarea ilegală a controlului asupra întreprinderilor (atac de tip raider)”.

„Din cauza mai multor atacuri de tip raider, săvârșite cu implicarea ilegală a judecătorilor, care, prin folosirea abuzivă a prevederilor art. 88 Cod civil, fără citarea părților, emit încheierile de instituire a administrării fiduciare cu desemnarea unor anumiți administratori fiduciari pentru a înlocui actuala conducere și a fura în această perioadă tot ce este posibil sau pentru a distruge o întreprindere concurentă – din această cauză proprietarii întreprinderilor nu simt că statul își onorează obligația sa de a-i proteja contra infractorilor care doresc să preia ilegal proprietatea lor”, susţine Teofil Kaminski care este autorul studiului intitulat „Atacuri raider „în lege” sau despre articolul buclucaş din Codul Civil de la care pornesc atacurile raider în Moldova”.

Drept dovadă, Teofil Kaminski aduce şi câteva exemple. Astfel, printr-o încheiere a Judecătoriei Economice de Circumscripție din 1 decembrie 2010, Lidia Chitorog a fost desemnată în calitate de administrator fiduciar al SRL „Alepa-Bas”, care deținea 51% din SRL „Agro-Mondial” în proprietatea căruia era un centru comercial din str. Ginta Latina, sectorul Ciocana al capitalei.

„După desemnarea sa, Chitorog Lidia, abuzând de calitatea de administrator fiduciar, a comis, cu implicarea avocatului Igor Selchin, acțiuni ilegale împotriva SRL „Agro-Mondial”, prin denaturarea rezultatelor adunărilor generale, înregistrarea proceselor-verbale ilegale, neînregistrarea participanților la adunări generale și alte acțiuni de preluare ilegală a controlului asupra întreprinderii și de depășire a atribuțiilor sale”, se arată în studiu.

Prin urmare, Chitorog Lidia, cu implicarea avocatului Igor Selchin, a preluat controlul asupra SRL „Alepa-Bas” și SRL „Agro-Mondial”, cu depășirea atribuțiilor sale. Aceştia au semnat mai multe procese-verbale ilegale prin care au dispus eliberarea administratorului „Agro-Mondial” şi numirea altuia. Ulterior, acest proces-verbal ilegal a fost înregistrat de Camera Înregistrării de Stat, fapt ce demonstrează că „administratorul autorizat, Chitorog Lidia și avocatul Selchin Igor au efectuat preluarea ilegală a controlului asupra întreprinderii SRL „Agro-Mondial” prin intermediul altei companii (SRL „Alepa-Bas”), tot preluate ilegal, prin ce au obținut controlul asupra pieței de bunuri și a centrului comercial indicat mai sus”.

La fel, s-a întâmplat şi în cazul „Ritlabs”, când printr-o încheiere a Judecătoriei Chișinău mun. Ciocana, emisă la 26 iunie 2017, ca o măsura de asigurare a acțiunii pe un dosar civil, aceeaşi Lidia Chitorog a fost desemnată la în calitate de administrator fiduciar.

„SRL „Ritlabs” este unica firmă din Moldova, care creează programe pentru computer integral, de la început și până la sfârșit, și le vinde în lumea întreagă sub marca comercială proprie, iar „The Bat!” (n.r. produs de aceasta) este unicul brand în domeniul IT din Moldova, cunoscut larg peste hotare: în special în Germania, Polonia, Rusia, Ucraina”, susţine autorul. Prin urmare compania este una rentabilă, activează cu succes, iar temeiuri de instituire a administrării fiduciare nu sunt, dovadă fiind şi faptul că această companie a câștigat câțiva ani la rând diploma „Marca Comercială a Anului” la categoria export.

„Singurul scop a fost preluarea controlului și lichidarea ilegală a întreprinderii, cu preluarea activelor”, susţine autorul, potrivit căruia, imediat după desemnare, aceasta a dispus să fie eliberați din funcție salariații întreprinderii, să fie încetate toate măsurile de ocrotire a securității și sănătății în muncă, să fie încetate măsuri de protecție asupra obiectelor de proprietate intelectuală a companiei înregistrate în organele abilitate (AGEPI, etc.), a interzis achiziționarea software-ului și a tehnicii de calcul necesare pentru activitate întreprinderii, precum și a oprit oricare cheltuieli ordinare și necesare suportate în mod normal de întreprindere exclusiv în cadrul activității de întreprinzător pentru obținerea venitului din activitatea sa.

Din cauza dispozițiilor abuzive a administratorului fiduciar Chitorog Lidia, întreprinderea SRL „Ritlabs” nu își poate exercita liber activitatea economică fapt ce va condiționa pierderi chiar și încetarea activității. Mai mult, utilizatorii programului „The Bat!”, produs de SRL „Ritlabs”, în întreaga lume vor fi afectați de imposibilitatea să primească suport tehnic sau programe noi, fapt ce dăunează grav intereselor publice ale companiei care în 2016 a exportat produsele sale utilizatorilor din 98 de țări ale lumii.

„Abuzul din partea administratorului fiduciar, Chitorog Lidia se evidențiază și prin faptul că ea a solicitat, în regim de urgență, copierea pe un flash card și transmiterea ei, fără parole, fără criptare, cu acces deplin la ele, a datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul sistemelor informaționale ale SRL „Ritlabs”, precum și informația care constituie secretul comercial al SRL „Ritlabs”, bazele de date a clienților, dealerilor, chei private criptografice utilizate, codurile de sursă a tuturor programelor elaborate de companie și altă informație, necătând la faptul că SRL „Ritlabs” este un operator înregistrat de Centrul Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal (…) și asigură măsuri de protecție de rigoare, pe când Chitorog Lidia nu dispune de asemenea măsuri de protecție și a cerut informația doar cu scopul preluării ilegale a activelor companiei”, conchide autorul în acest caz.

Cazuri similare am depistat şi la S.A. „Avicola-Nord”; C.F. „Econ-Renaștere” S.A., S.A. „Liga-2”, S.A. „Mecservice”, S.A. „Moldovahidromaș”, ÎM „Plimed-VG” SRL, „Sturion Com” SRL, „Vudpecher” SRL etc., iar unii administratori autorizați au figurat în mai multe atacuri de tip raider sau în alte cazuri de instituire a administrării fiduciare. Mai mult ca atât, „acest tip de schemă a fost pus în aplicare și în cazul altor mari companii sau societăți cum ar fi SA Carmez, Nord Mobila sau SA Gemeni”.

„Aceste abuzuri au devenit cunoscute abia în anul 2009 și se folosesc până în prezent, nefiind efectuate careva măsuri pentru a le opri”, susţine autorul Teofil Kaminski.

Autorul se întreabă cu ce scop, legiuitorul ar fi putut să introducă art. 88 din Codul civil – instituirea administrării fiduciare – când aceasta, în practică, este mult mai drastică și disproporțională decât sechestrarea bunurilor și alte metode de asigurare acțiunii prevăzute de Capitolul XIII (asigurarea acțiunii) al Codului de procedură civilă?

Potrivit acestuia, faptul că legiuitorul a introdus asemenea noțiuni vagi în art. 88 din Codul civil, care sunt folosite de raideri, este un neajuns admis de Parlament și trebuie să fie rezolvat tot de către Parlament. „Apropo, şi Curtea Constituţională ar putea interveni în soluţionarea problemelor generate de art. 88 din Codul Civil. Or, din câte am aflat „Ritlabs” a depus la Curtea de Apel Chişinău cerere de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi s-a admis ridicarea excepţiei. Dosarul a fost transmis la Curtea Constiţutională. Deci, să vedem, cine va „demola” aşa-zisa bază legală de la care pornesc majoritatea atacurilor raider în Moldova – Parlamentul sau Curtea Constituţională?”, se întreabă într-un final autorul.

AICI puteţi vedea alte cazuri de preluare ilegală a întreprinderilor prin utilizarea articolului 88 din Codul Civil, precum şi studiul integral.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...