Şefii misiunilor diplomatice din țările UE în Moldova, în discuţii cu ministrul Finanțelor și guvernatorul BNM, după vizita acestora la Washington

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Evoluțiile macrofinanciare și situația din sistemul bancar din ţara noastră au fost discutate azi în cadrul unei întrevederi comune a ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, și guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea, cu șeful Delegației UE în Republica Moldova, Peter Michalko, și peste 20 de ambasadori europeni acreditați în țara noastră. În special, au fost discutate progresele implementării programului cu FMI, precum și așteptările de la următoarea misiune de evaluare.

În cadrul întrevederii, ministrul Finanțelor și guvernatorul BNM au prezentat o sinteză cu principalele subiecte abordate în cadrul ședinței anuale ale FMI și Grupului Băncii Mondiale și cele discutate în cadrul întrevederilor bilaterale cu mai mulți oficiali ai instituțiilor internaționale.

Potrivit unui comunicat al BNM, şeful Delegației UE în Republica Moldova a apreciat mersul reformelor în sectorul financiar-bancar și a menționat importanța realizării tuturor angajamentelor luate de autorități în cadrul programului cu FMI, de care depinde evaluarea reformelor economice de Uniunea Europeană.

Amintim că vizita delegației moldovenești, condusă de Octavian Armașu și Sergiu Cioclea, în cadrul ședinței de toamnă ale FMI și BM, s-a desfășurat în perioada 10-15 octombrie, la Washington.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...