11 mii de cetățeni moldoveni vor primi o nouă distincţie de stat care va fi instituită la 1 ianuarie 2018

crucenoua

Legea pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la distincţiile de stat ale Republicii Moldova este publicată azi, 20 octombrie, în Monitorul Oficial.

Potrivit documentului, în R. Moldova va fi instituită o nouă distincţie de stat – „Crucea Misiunilor Internaționale”. Aceasta va fi decernată persoanelor care au participat la operațiunile de menținere a păcii și securității internaționale, scrie MOLDPRES.

Photo Credit: agora.md
Photo Credit: agora.md

Însemnul de stat va fi confecţionat din tombac şi va reprezenta o cruce de argint labată, încărcată cu un medalion rotund cu diametrul de 14 mm, având chenar de aur în relief şi în mijloc, în câmp de azur, imaginea Stemei de Stat a Republicii Moldova în întregime aurită. Reversul însemnului va fi plat. Înălțimea distincției va fi de 90 de mm.

Distincția urmează să ajungă la circa 11 mii de cetățeni moldoveni, iar costul pentru confecţionarea ei se va ridica la peste 2 milioane de lei.

Prezenta lege va intra în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente