În opinia unor comentatori politici, deşi decizia Curţii Constituţionale creează circumstanţe favorabile pentru suspendarea din funcţie a şefului statului, guvernarea nu va folosi această posibilitate, cel puţin deocamdată.

Amintim că Eugen Sturza a fost propus de PD pentru funcţia de ministru al Apărării la începutul lunii septembrie. El este unul dintre vicepreşedinţii Partidului Popular European din Moldova şi şi-a început cariera în calitate de consilier al fostului premier Vladimir Filat, iar apoi a fost şef de cabinet în executivul Leancă. Fostul ministru al Apărării Anatol Şalaru a fost demis la finele anului 2016, iar de atunci instituţia a fost condusă de viceminiştri.