Managerii companiilor IT & BPO se reunesc la Summ-IT. Cine sunt speakerii și care e agenda evenimentului

w

Manageri, facilitatori sau participanți la procesele decizionale ale organizațiilor IT & BPO, dar și freelanceri și antreprenori se vor reuni la cea de-a treia ediție a Summ-IT care va avea loc la Chișinău, în perioada 1-2 noiembrie, la Tekwill.

Cel mai reprezentativ eveniment de leadership și business networking dedicat industriei IT & BPO din regiune își propune misiunea de a aduce profesioniștilor din domeniu valoare adăugată în materie de dezvoltare personală, oportunități de învățare și schimb de bune practici.

Summ-IT Chișinău se va desfășura pe parcursul a două zile și va cuprinde o sesiune de prelegeri, un masterclass și trei ateliere intensive de lucru, sesiuni de Q&A și netwoking.

Agenda primei zilei a evenimentului cuprinde un mix complet de prezentări susținute de speakeri internaționali, atingând topicuri specifice leadership-ului strategic și formelor sale de manifestare cu focus pe următoarele aspecte:

# Încurajarea organizațiilor aplatizate ierarhic
# Leadership în fiecare
# Schimbarea e un produs colaborativ
# Contribuția individuală este esențială.

Din staff-ul de vorbitori care vin la Chișinău fac parte:
Alain Cardon – Master Certified Coach ICF, coach sistemic and author,
Dragoș Bohotineanu – Head of R&D IBS Iași – Continental Automotive România,
Robert Knapp – Co-Founder & CEO @ CyberGhost VPN,
Gheorghe Andries – Senior Partner – EVOLUTIV Consultants Network,
Marian Stas – Senior trainer. Educator and Activist. Clubul Liderii Mileniului Trei

„Am decis să continuăm seria evenimentelor Summ-IT la Chișinău deoarece știm că piața IT este una efervescentă în regiune și credem că avem multe lucruri în comun, atât în modul de a construi, cât și de a conduce business-uri în tehnologie. Dorim să cunoaștem și să avem alături managerii, executivii, antreprenorii și oamenii de decizie din acest sector și să împărtășim experiențe de leadership”, spune Laura Birhală, co-organizator Summ-IT Chișinău.

Simulările de business sunt unul dintre cele mai eficiente procese de învățare pe care un manager le poate iniția în cadrul organizației. În cadrul masterclass-ului participanții vor putea experimenta simularea de Business Leadeship „Managing 3 (M3)”, marca promovată de Evolutiv Consultants Network.

M3 este prima simulare care ilustrează, atât vizual, cât și tactil relațiile dintre diferitele discipline de management: resurselor umane, gândirea strategică și gândirea financiară. Remarcabil este și modul în care participanții pot transfera direct ceea ce au învățat în domeniul lor de responsabilitate.

Atelierele se vor defășura în cursul dimineților și se vor centra pe teme specifice de leadership: inovativ, strategic, simulare de business, lucru în echipă și motivare în grupe de 25 participanți pe fiecare atelier dintre cele 3 ateliere desfășurate în paralel.

Obiectivul principal al Summ-IT Chișinău este unul de educare și colaborare, în special, aducând la un loc diferite viziuni, experiențe și mai ales profesioniști ce pot împărtăși din istoria lor și oferi perspective proaspete asupra trendurilor din piață.

Evenimentul din luna noiembrie este conceput ca o platformă de networking pentru cei care activează în domeniul IT & BPO, dar și ca o oportunitate de dezvoltare profesională. Numărul locurilor este limitat, iar înscrierea la eveniment se poate face accesând site-ul Summ-IT Chișinău.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente