/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

30 de Centre de Sănătate au fost dotate cu echipament medical adaptat fetelor și femeilor cu dizabilități

missing
19 octombrie 2017, ora 11:21

Prin dotarea celor 30 de instituții cu fotolii ginecologice adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități locomotorii, au fost create condiții de bază pentru a asigura accesul femeilor cu dizabilități la îngrijiri ginecologice. „Pentru a ne asigura că aceste îngrijiri medicale nu sunt numai accesibile din punct de vedere fizic, ci mai sunt și folosite de beneficiare și că sănătatea lor se îmbunătățește, CSPT „Neovita” colaborează cu asociația care apără drepturile persoanelor cu dizabilități, AO „Motivație”, și planifică instruiri pentru personalul CSPT din țară în domeniul consilierii femeilor cu dizabilități”, explică Simone Giger, directoarea Biroului de Cooperare al Elveției.

„Noi suntem triplu discriminate. Suntem femei, avem o dizabilitate și vrem să fim mame. Chiar dacă este un drept al nostru, este nevoie să-l demonstrăm. Avem multe istorii de succes care arată că suntem persoane obișnuite, cu anumite necesități, care dispar într-un mediu incluziv și adaptat nevoilor noastre”, a menţionat Ludmila Iachim, Manager proiecte la AO „MOTIVAŢIE”.

În R. Moldova locuiesc în jur de 187 mii de persoane cu dizabilități, dintre care jumătate sunt femei și fete. Majoritatea au dobândit dizabilitatea pe parcursul vieții. Un Studiu despre sănătatea reproductivă a femeilor și fetelor cu dizabilități ale aparatului locomotor, efectuat de Centrul de Instruire în Domeniul Sănătăţii Reproductive, demonstrează că doar jumătate dintre acestea se adresează la medic, iar una din trei consideră că atitudinea personalului medical este neprietenoasă şi acuzatorie.

Echipamentul medical adaptat fetelor și femeilor cu dizabilități a fost procurat și instalat în rețeaua CSPT cu sprijinul Guvernului Elveției, în cadrul proiectului „Generație Sănătoasă”.

Potrivit Raportului „Starea Populației Lumii 2017”, zece din cele mai egale 25 de țări din lume se află în Europa Centrală și de Est, iar Republica Moldova se află printre ele. Cu toate acestea, există diferențe mari dintre țări și în interiorul acestora. Republica Moldova, bunăoară, se află printre cele 28 de țări din lume unde rata asistenței medicale specializate la naștere este de 100%.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram