Beneficiarii de ajutor social vor fi antrenați în activități comunitare. „Orele vor fi calculate direct proporțional cu îndemnizația pe care o primesc”

comunitate

Cetățenii care beneficiază de ajutor social vor fi antrenați în muncă comunitară. Tipul activităților urmează a fi aprobat de către Guvern, care va veni în ajutor autorităților locale să asigure o muncă decentă acestor beneficiari. Anunțul a fost făcut de ministra Muncii, Protecției Sociale și Familiei în cadrul unei conferințe de presă, după ședința Guvernului.

În aceste activități vor fi antrenate doar persoanele care primesc un cuantum egal sau mai mare de 30% din venitul minim garantat de 961 de lei.

„Noi vrem să ajungem la beneficiarii cei mai săraci, avem circa 3.000 de gospodării care beneficiază de un suport mai mic sau egal de 228 de lei. Vor fi evidențiați și cei care au o activitate de muncă neformală, care vor trebui să aleagă: vor o activitare legală sau de interes comunitar.”, a declarat Stela Grigoraș.

Activitățile comunitare vor fi planificate anual de către Primărie și tot angajații acesteia vor fi responsabili de evidența strictă a numărului de ore efectuate în folosul comunității. Orele vor fi calculate direct proporțional cu îndemnizația pe care o primesc.

„Primăria trebuie să asigure trecerea de la vulnerabilitate și pasivitate, la activitate. Aceste persoane refuză de cele mai multe ori un serviciu care li se propune. Este foarte important să antrenăm aceste persoane în activități care să corespundă abilităților lor”, a menționat ministra.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente