(VIDEO) Un pilot al Air Berlin şi-a marcat ultima aterizare înainte de preluarea de către Lufthansa, într-un mod inedit. Imaginile au provocat scandal

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pilotul unui avion Air Berlin, care circula pe ruta Miami-Dusseldorf, a provocat un adevărat scandal în Germania, după o aterizare inedită. Echipajul aeronavei Airbus A330, care se întorcea de la Miami, a dorit să marcheze, printr-o manevră inedită, ultimul zbor al lor, după ce compania Air Berlin și-a anunțat insolvența, urmând să fie preluată de gigantul Lufthansa.

Manevra spectaculoasă a fost făcută de pilot cu aprobarea turnului de control şi a oficialilor aeroportului din Dusseldorf, care au filmat momentul în care pilotul a planat cu avionul peste pista de aterizare, după ce s-a ridicat din nou în aer și a survolat turnul de control.

În cele din urmă, aterizarea a avut loc în condiţii normale, însă momentul festiv a fost marcat şi la sol, avionul fiind aşteptat şi salutat de o echipă de pompieri, cu obișnuitele tunuri cu apă.

Însă, apariția imaginilor în mass-media și pe rețelele de socializare a provocat o adevărată controversă.

Potrivit Russia Today, incidentul este acum investigat de Oficiul Federal de Aviaţie Civilă, care încearcă să afle dacă viaţa celor 223 de pasageri a fost pusă în pericol. „A fost o manevră de survolare. Oficiul Federal de Aviaţie Civilă examinează acest incident”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Air Berlin.

Potrivit Bild.de, pilotul aeronavei a declarat că a dorit aducă „un omagiu și o încheiere emoțională”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...