Actualitate

Una dintre cele mai mari companii de asigurări riscă să rămână fără licenţă

În urma monitorizării procesului de conformare condiţiilor de licenţiere, CNPF a constatat că Alliance Insurance Group SA nu s-a conformat la prevederile Legii cu privire la asigurări şi unor modificări operate în februarie 2016, care stabilesc cuantumul şi termenul de majorare a capitalului social al asiguratorilor care practică asigurarea obligatorie RCA externă.

Avea nevoie de un milion de lei pentru a se conforma noilor cerinţe

Conform acestora la capitalul social minim al asigurătorilor (15 milioane lei) care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă se aplica coeficientul 1,5. Astfel aceste companii urmau să majoreze capitalul la un nivel minimum de 22,5 milioane lei în termen de 18 luni de la intrarea în vigoare a modificărilor la legea cu privire la asigurări, adică până pe 1 octombrie 2017.

În acelaşi timp Alliance Insurance Group SA avea un capital social de 21,5 milioane lei şi respectiv avea nevoie de doar un milion de lei pentru a se conforma cerinţelor noi. 

Comisia Naţională a Pieţei Financiare constată însă că Alliance Insurance Group SA doar a iniţiat procedura de majorare a capitalului social. Totodată prescrie persoanelor cu funcţii de răspundere ale companiei ca în termen de până la trei luni să prezinte CNPF actele necesare conformării capitalului social la cerinţele legale.

Comisia avertizează compania de asigurări cu retragerea licenţei eliberate pe 16 ianuarie 2009 pe termen nelimitat cu dreptul de a desfăşura activitate în domeniul asigurărilor obligatorii de RCA externă în cazul nerespectării acestei prescripţii, transmite mold-street.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *