Chiar la începutul discursului său, şeful PD a avut un mesaj pentru preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate. Asta după ce a fost denunţat la Procuratură de Maia Sandu, care îl acuză de uzurparea puterii în stat. După asta, şeful PD a trecut la acuzaţii.

„Risc să o supăr pe Maia Sandu încă o dată, însă ca un rezumat al propunerilor în domeniu, urmare a abuzurilor şi desigur a greşelilor care s-au făcut la elaborarea şi implementarea reformei în educaţie de către responsabili. Am cerut reprezentanţilor PD din Guvern în mod de urgenţă să stopeze imediat orice închidere de şcoală”, a spus şeful PD, Vladimir Plahotniuc.

Declaraţia lui Plahotniuc vine la câteva luni după ce ministrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc, delegată de PD, a anunţat că se impune închiderea a 39 de şcoli în acest an. Asta pentru că instituţiile de învăţământ cu pricina nu ar avea perspective de creştere a numărului elevilor. Mai mult. Acum aproape o lună, ministrul PD a cerut guvernului să fie închisă o şcoală profesională, iar executivul şi-a dat acordul.

Într-un comunicat de presă, reprezentanţii Partidului Acţiune şi Solidaritate îi răspund şefului PD: „Adevărul este că o persoană care a devenit simbolul corupţiei, al injustiţiei, al sufocării statului, democraţiei şi drepturilor omului nu are calitatea morală de a aprecia schimbări şi reforme. (...) Cu regret, sistemul educaţional are probleme grave, iar asta, mai ales, din cauza că ţara a fost acaparată de o bandă de hoţi care s-a ocupat de propriul interes şi a sărăcit statul. Şcolile se închid din cauza că oamenii pleacă dintr-o ţară furată de corupţi”.

Dincolo de declaraţii politice, specialiştii din domeniul educaţiei amintesc că procesul de reorganizare a şcolilor a început încă pe timpul guvernării comuniste.

Tot astăzi, şeful PD a criticat poliţiştii de patrulare, cărora le-a dat indicaţii să nu mai oprească şoferii în trafic decât atunci când încalcă legea. La scurt timp, Ministerul de Interne a anunţat că subiectul va fi discutat mâine la o conferinţă de presă la care va participa conducerea instituţiei, dar şi şefii Inspectoratului General al Poliţiei şi Inspectoratul Naţional de Patrulare.