/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/DOC/ Versiunea INTEGRALĂ a hotărârii privind „neîndeplinirea obligațiilor constituționale de către Președinte”

17 octombrie 2017, ora 17:20

1) Care sunt acţiunile Prim-ministrului şi ale Parlamentului Republicii Moldova în cazul în care Preşedintele Republicii Moldova refuză propunerea repetată de numire în funcţie a unui ministru?

2) Care este soluţia pentru evitarea unui blocaj instituţional în cazul încălcării de către Preşedintele Republicii Moldova a obligaţiei constituţionale de numire în funcţie a unui ministru la propunerea repetată a Prim-ministrului, conștientizând faptul că o eventuală suspendare din funcţie a Şefului statului nu este posibilă?

3) În vederea asigurării securităţii naţionale, este posibilă intrarea în exerciţiul funcţiei a persoanei desemnate repetat de către Prim-ministru în funcţia de ministru al apărării după expirarea termenului de 14 zile, în caz de neemitere de către Preşedintele Republicii Moldova a decretului şi în ce condiţii?”

Sesizarea a fost examinată de către Curtea Constituţională, în următoarea componenţă: Tudor PANȚÎRU, Aurel BĂIEŞU, Igor DOLEA, Victoria IFTODI, Victor POPA și Veaceslav ZAPOROJAN.

Curtea Constituțională a constatat că refuzul Președintelui de a-și executa obligațiile constituționale constituie imposibilitate temporară de a-și exercita atribuția (atribuţiile) în cauză şi justifică instituirea interimatului funcției, care se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru, pentru exercitarea acestei (acestor) obligații constituționale a Președintelui.

„Dacă funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova devine vacantă sau dacă Preşedintele este demis ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de Preşedintele Parlamentului sau de Primul-ministru.”

Curtea a reținut că Constituţia conţine norme care prevăd imposibilitatea temporară sau definitivă de a continua exercitarea mandatului. Curtea a reținut că Constituţia nu precizează care sunt ipotezele în care imposibilitatea poate interveni.

În mod logic, imposibilitatea temporară a exercitării funcţiei de Președinte este generată de orice circumstanţă incompatibilă cu exercitarea atribuțiilor, alta decât decesul.

Vedeți mai jos Hotărârea completă Curții Constituționale:

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram