Un artist rus a incendiat Banque de France

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Artistul rus Piotr Pavlenski, care a incendiat deja porţile sediului fostului KGB la Moscova, a fost reţinut împreună cu partenera sa, după ce luni dimineaţă a dat foc faţadei sucursalei Banque de France la Paris, potrivit culturebox.francetvinfo.fr.

La ora 4 dimineaţa, pompierii din Paris au intervenit în Piaţa Bastille pentru „un foc de gunoi în aer liber de origine criminală, care a blocat intrarea în Banque de France”, a explicat un purtător de cuvânt.

Potrivit imaginilor transmise pe reţelele de socializare, artistul, îmbrăcat în negru, a incendiat zidul sucursalei şi a rămas în faţa uşii.

Artistul contestatar a fost reţinut împreună cu partenera sa, Oksana Chaligiun. Ei au fost plasaţi în arest pentru „distrugere prin incendiu”, potrivit prefecturii poliţiei.

„Clădirea a rămas securizată”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Banque de France. „Sucursala nu va fi deschisă până la noi ordine”, a adăugat acesta.

Piotr Pavlenski, care a sfidat în mod regulat Kremlinul şi care afirmă că este ameninţat de 10 ani în ţara sa din cauză unor false acuzaţii de agresiune sexuală, a obţinut în luna mai, împreună cu partenera sa, azil politic în Franţa.

În vârstă de 33 de ani, el a devenit celebru după ce a incendiat intrarea în sediul fostului KGB şi după ce şi-a prins scrotul cu cuie în pavaj, în Piaţa Roşie. El şi-a cusut buzele în semn de susţinere pentru Pussy Riot, un grup de tinere condamnate la doi ani pentru „profanarea” catedralei Hristos-Mântuitorul din Moscova în cursul unei „rugăciuni punk” care îl critica deschis pe preşedintele Vladimir Putin.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...