Călătorii din şi spre Bălţi vor avea la dispoziţie un tren modernizat la Chişinău. Cât a costat renovarea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

„Calea Ferată din Moldova” a renovat din mijloace proprii un tren de tip diesel, iar în scurt timp acesta vi fi pus la dispoziţia locuitorilor din nordul ţării, urmând să călătorească spre Bălţi. Deocamdată însă nu s-a decis dacă noul tren va fi pus pe ruta Bălți-Ungheni sau Bălți-Ocnița. Potrivit CFM, cheltuielile au constituit aproximativ un milion de lei și au inclus schimbarea sau repararea pieselor, a motoarelor, roților, modernizarea vagoanelor, a fațadei etc. Modernizarea a avut loc într-un depou din capitală.

Lucrările au fost executate timp de circa 4 luni, iar scopul proiectului a fost crearea condițiilor de călătorie mai confortabile pentru pasagerii din nordul Republicii.

Directorul General al Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, Iurii Topală, susține că, deși repararea capitală a garniturilor este o practică uzuală, asemenea lucrări nu s-au făcut de mulți ani în primul rând din cauza lipsei de fonduri. „În medie, acest tip de garnituri au termenul de exploatare de circa 20 de ani, cu drept de prelungire. În mod obișnuit, sunt efectuate reparații curente ale garniturilor, însă în ultimii ani nu a existat posibilitatea de a renova mai complex aceste trenuri. Cu siguranță, ne-am dori să achiziționăm și altele, noi, dar deocamdată, deși depunem eforturi de a nu neglija și satisfacerea necesităților pasagerilor noștri, prioritățile noastre sunt stabilite în conformitate cu necesitățile vitale ale companiei”, a menţionat Topală.

La evenimentul de lansare a trenului modernizat au participat și oficiali din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova.

„Sectorul feroviar reprezintă un domeniu strategic, din acest punct de vedere mai ales, oficialii de la Ministerul de profil se implică activ în adoptarea politicilor care să faciliteze ascensiunea întreprinderii. Suntem convinși că proiectul de restructurare și reorganizare a Î.S. „Calea Ferată din Moldova”, finanțat de BERD, BEI și UE va adăuga substanță acestui obiectiv comun”, a declarat viceministrul Sergiu Bucătaru.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...