Saakașvili admite că autoritățile de la Kiev îl vor asasina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul președinte al Georgiei și ex-guvernatorul regiunii Odessa, Mihail Saakașvili și-a exprimat convingerea că autoritățile ucrainene vor încerca să-l înlăture.

,,Sunt convins că ei vor încerca să scape de mine. Ei mă pot captura și deporta. Chiar mă pot omorî, asta nu este o problemă. Însă eu nu mă tem de acest lucru”, a declarat Saakașvili în cadrul unui miting din orașul ucrainean Harikov.

Ex-guvernatorul regiunii Odessa și-a chemat adepții să iasă la o acțiune de protest în fața Radei Supreme de la Kiev, planificată pentru data de 17 octombrie și având ca tematică susținerea reformelor anti-corupție. Printre solicitările activiștilor se regăsesc, în particular, crearea judecătoriei anti-corupție, adoptarea unei legi electorale noi și anularea imunității parlamentare.

Saakașvili l-a acuzat pe actualul Președinte al Ucrainei Petro Poroșenko de cleptocrație, opinând că acesta nu are timp să se ocupe de Ucraina din cauza afacerilor sale.

În luna iulie 2017 Poroșenko l-a lipsit pe Saacașvili de cetățenia Ucrainei. La 10 septembrie Saakașvili a forțat frontiera ucraineană și și-a declarat intenția de a lupta cu actuala guvernare de la Kiev.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...