În ianuarie 2016, Centrul de Investigaţii Jurnalistice, împreună cu Ziarul de Gardă, au publicat o investigaţie în care au arătat că în ultimii ani, compania Aldos Grup, fondată de Diana Cotruţa, sora lui Viorel Moşneaga, şi administrată de Dan Moşneaga, fratele acestuia, a câştigat în ultimii ani licitaţii în valoare de aproape 35 de milioane de lei. Cele mai bănoase tendere adjudecate de această firmă au fost contestate de către concurenţi, însă, în majoritatea cazurilor, reprezentanţii Agenţiei de Achiziţii Publice (AAP), conduse pe atunci de Moşneaga, au respins pretenţiile agenţilor economici, scriau atunci jurnaliştii. Chiar dacă atunci Dan Moşneaga le declara reporterilor că s-a retras din afacere de ceva vreme, ulterior acesta a devenit administratorul companiei.

Contractul de 5,7 milioane de la ADR Centru

Primul contract semnificativ obţinut de firma Aldos Grup după numirea în funcţie a lui Viorel Moşneaga, de 5,7 milioane de lei, a fost semnat la 30 august curent, după ce în luna iulie, Agenţia de Dezvoltare Regională Centru a organizat o licitaţie pentru instalarea reţelelor de canalizare de presiune şi scurgere gravitaţională de la staţia de pompare din sectorul Albeni, or. Ialoveni. La tenderul respectiv au participat opt agenţi economici, iar criteriul de selecţie a fost „oferta cea mai avantajoasă economic”. Cu toate acestea, deşi compania Aldos Grup nu a oferit cel mai mic preţ, ea a fost desemnată câştigătoare. Firma care a propus un preţ mai mic, Izodromgaz SRL, a comis greşeli la întocmirea devizului de cheltuieli, ne-a declarat Sergiu Golovcol, secretarul comisiei care a evaluat ofertele.

„Nu avem unde depune contestări în cazul licitaţiilor”

Contactat telefonic, Vitalie Rodoi, director tehnic la Izodromgaz SRL, ne-a declarat că nu ştie motivul pentru care comisia nu a ales firma sa câştigătoare a licitaţiei respective. „Contestări noi nu avem unde scrie deja de un an de zile, pentru că organul cela încă nu funcţionează, aşa că ne conformăm. Nu am vrut să depunem contestare, noi credem în legile Republicii Moldova. Aceasta nu e chestie de telefon şi eu nu ştiu cu cine vorbesc”, a spus Vitalie Rodoi. Când i-am propus o întâlnire pentru a discuta în detalii, a refuzat. „Nu, deja a trecut timpul, s-a epuizat întrebarea, noi avem alte volume de lucru deja, nu ne interesează întrebarea”, a precizat acesta.

„Sunt probleme foarte mari la capitolul licitaţii la noi în ţară”

Reprezentantul unei alte companii care a participat la licitaţia organizată de ADR Centru, care a solicitat protecţia anonimatului, a declarat că preţul propus de firma Aldos Grup ar fi fost unul dubios. „Diferenţa dintre noi nu era mare. ADR Centru a cerut argumentarea preţurilor. Cifra noastră era mai mică cu 15% decât suma estimativă a autorităţii contractante. Această firmă a dat undeva cu 25-30% mai puţin decât suma estimativă. Asta deja bate la ochi, ştiţi. Nu ştiu de ce nu a contestat nimeni decizia dată”, a conchis acesta.

Contactaţi telefonic, atât reprezentanţii Comalion LCA, cât şi cei de la Lincons SRL, care au participat la licitaţie, ne-au declarat că nu a meritat să conteste decizia comisiei de evaluare, mai ales că nu au avut unde să o facă.

„Câteodată suntem mulţumiţi de rezultatul licitaţiei, câteodată nu suntem mulţumiţi, dar nu ne luptăm cu morile de vânt. Sunt probleme foarte mari la capitolul licitaţii la noi în ţară”, ne-a declarat reprezentantul Comalion LCA.

Milioane de lei pentru lucrări neterminate

Al doilea contract obţinut de firma fratelui lui Viorel Moşneaga, în valoare de circa 240 de mii de lei, a fost semnat la 23 august 2017 cu Liceul Teoretic Holercani, Dubăsari, şi vizează reparaţia clădirii instituţiei. Povestea în jurul reparaţiei acestui liceu începe însă mult mai devreme, la sfârşitul lui 2016, când Fondul pentru Eficienţă Energetică a organizat o licitaţie pentru schimbarea geamurilor şi termoizolarea pereţilor, în valoare de puţin peste 3 milioane de lei. Chiar dacă nu figurează în baza de date a Agenţiei de Achiziţii Publice, atunci tot compania Aldos Grup a fost aleasă câştigătoare. La aproape un an de la încheierea contractului, lucrările au fost stopate, deoarece banii nu au fost transferaţi.

Chiar dacă nu şi-a onorat obligaţiile prevăzute în primul contract, tot compania Aldos Grup a fost selectată pentru a efectua alte lucrări de reparaţie la liceul din raionul Dubăsari. De această dată licitaţia a fost organizată de Consiliul Raional. Cu toate acestea, lucrările aşa şi nu au început, iar elevii au fost nevoiţi să ocolească mormane mari de piatră pentru a putea intra în incinta instituţiei. „Încă nu au început lucrările. Până s-a făcut achiziţia, până a fost trecut contractul pe la trezorerie, ba a plouat, aşa că lucrările aşa şi nu au început”, a precizat Tamara Rotari, directorul liceului din Holercani.

Liceul din Holercani a început anul de învătământ cu bolovani în loc de pragÎntrebată de ce a fost selectată compania respectivă pentru a efectua aceste lucrări, dacă cele din primul contract nu au fost terminate, aceasta ne-a răspuns: „Pentru că tot ei au lucrat, ei au stricat pragurile, tot pe dânşii i-au ales ca să facă mai departe. În decembrie 2016 ei au schimbat tâmplăria şi uşile exterioare şi când s-a încălzit, prin martie-aprilie au început termoizolarea. Aceasta practic este terminată, dar a rămas jumătate de şcoală neterminată, pentru că Fondul de Eficienţă Energetică a găsit anumite neregularităţi legate de calitatea lucrărilor. După ce a fost încheiat al doilea contract ei au venit şi au stricat treptele vechi, dar au lăsat lucrările pentru că nu au fost transferaţi deocamdată banii. Noi ca atare de la Consiliul Raional am avut bani. Ca fondator al liceului noi am plătit toată contribuţia pentru primul proiect, în sumă de peste 800 de mii”, a precizat Tamara Rotari.De partea cealaltă, Eudochia Nicolaev, şefa Direcţiei construcţii, gospodărie comunală şi dezvoltarea teritoriului din cadrul Consiliului Raional Dubăsari, sare în apărarea firmei Aldos Grup. „Oamenii au investit 1,5 milioane, iar banii nu au fost transferaţi, de asta lucrările au fost abandonate”, ne-a spus funcţionara.

L-am sunat pe Dan Moşneaga, administratorul firmei Aldos Grup şi fratele şefului de la Agenţia Naţională pentru Soluţionarea Contestaţiilor, pentru a obţine un comentariu. Când a aflat despre ce vrem să discutăm acesta a spus că este ocupat, după care nu a mai răspuns la telefon. De partea cealaltă, Viorel Moşneaga ne-a spus că nu ştie nimic despre afacerea fratelui său şi contractele pe bani publici încheiate de acesta. „Chiar nu cunosc, absolut nu cunosc despre ce contracte vorbiţi. Pot să-l întreb şi să concretizez, dar nu cred că asta are vreo relevanţă”, ne-a declarat Viorel Moşneaga.

Tranzacţia cu firma familiei fostului subaltern

Anterior Viorel Moşneaga a negat că ar fi influenţat cumva licitaţiile firmei surorii sale, atunci când era director la Achiziţii, chiar dacă sumele contractelor obţinute de Aldos Grup s-au mărit odată cu venirea lui Moşneaga la conducerea Agenţiei de Achiziţii Publice. La scurt timp, demnitarul a plecat din funcţia de director al AAP şi a fost transferat la Secretariatul Parlamentului, unde a fost angajat în calitate de consultant principal în Secretariatul Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentului. Acum el a revenit în sectorul licitaţiilor publice în funcţia de director al Agenţiei Naţionale de Soluţionare a Contestaţiilor.

În declaraţia de avere pentru 2016, Viorel Moşneaga a indicat venituri de circa 187 de mii de lei din salariul său şi al soţiei. De asemenea, circa 152 de mii de lei au intrat în bugetul familiei Moşneaga de la o oarecare firmă Valtera SRL, pentru vânzarea producţiei horticole. În Moldova nu există o firmă cu o astfel de denumire. Întâmplător sau nu, aceasta a fost indicată greşit. Tranzacţia a avut loc cu firma Valterra SRL (doi de „r”, n.r.), fondată de părinţii lui Valeriu Secaş, fostul adjunct al lui Viorel Moşneaga, de la Agenţia de Achiziţii Publice.

Pe lângă cele 46 de hectare de terenuri pe care le-a declarat anterior, în 2016 – începutul lui 2017, familia Moşneaga s-a pricopsit cu încă două terenuri, de 2,6 hectare, pe care le-au procurat cu 44 de mii de lei. Tot în 2016, soţia şefului de la ANSC a devenit proprietara unui automobil de model Volvo pentru care a scos din buzunar 200 de mii de lei, adică două treimi din veniturile declarate în anul respectiv. „Maşina este procurată din venituri şi este perfect compatibilă cu veniturile pe care le are familia mea. Nu este un automobil de clasă lux sau altceva de felul ăsta, e un automobil destul de modest chiar”, ne-a comunicat Viorel Moşneaga.