Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Cum se ţese covorul sau…

Cum se ţese covorul sau doamnele Convenției Moldo-Americane

De doua săptămâni, mă simt ca Penelopa, care ziua ţese pânza, iar noaptea o destramă. Multă porăială. Progres puţin. Când mi-am pus în gând să scriu un articol despre trei cele mai ocupate femei ale Convenţiei Moldo-Americane, care va avea loc la Miami în zilele de 14 şi 15 octombrie, nu mi-am imaginat cât de ocupate sunt doamnele astea. Practic e imposibil să le convoci pe toate odată, ca să vorbeşti cu ele.

* * *

Elena Dragalin, fondatoarea organizaţiei nonprofit MAD Aid, persoana care, acum câţiva ani, a inaugurat Convenţia Moldo-Americană, aflată deja la a patra ediţie, îmi spune: „În seara asta am vorbit cu Jenea de două ori”, referindu-se la Evghenia Berzan, agent-consultant imobiliar la Keller Williams din New Jersey, voluntară la organizarea Convenţiei din Miami. „O dată, când mergea la şedinţa cu părinţii, din maşină, şi a doua oară – când se întorcea de la şedinţă, tot din maşină.”

* * *

Evghenia Berzan are doi copii mici şi ziua sa începe cu drumul spre grădiniţă. De acolo – fuga la birou. Apoi se opreşte acasă, unde verifică mersul renovării pe care o face. După care, merge la un eveniment social cu părinţii, la şcoală, şi, în sfârşit, dar nu în cele din urmă, ia cina cu familia. Când copiii ajung la culcare, se concentrează asupra Convenţiei: ia legătura cu Comitetul de Organizare, pentru a finaliza programul, postează noutăţile Convenţiei pe Facebook şi Twitter, coordonează RSVP/înregistrarea online a participanţilor, convoacă echipa de voluntari care ajută Comitetul de Organizare, lucrează cu materialele vizuale ale Convenţiei…
Ce o determină pe Evghenia Berzan să se ţină pe picioare când totul este atât de haotic? Poate fetiţa ei de un an şi jumătate, când îi spune: „Ia tebea liubliu”?

* * *

Cu Elena Dragalin, din Philadelphia, aflată la 3000 de mile distanță şi o diferenţă de 3 ore, aceeaşi cursă. Lucrăm în intervale de timp limitate. Elena Dragalin este forţa motrice a Convenţiei, o „doamnă de fier” cu inimă moale pentru nepoţelul său de 5 luni. Spune că diferenţa dintre a fi părinte şi a fi bunică e ca dintre un angajant şi un voluntar. „Îmi place să fiu voluntar”, specifică Elena. Deşi oficial este pensionară, are o agendă plină de activităţi de voluntariat.

Elena spune cu mândrie: „A ieşi la pensie mai devreme face parte din renumitul vis american, pentru că îţi oferă luxul de a avea timp să faci ceea ce doreşti. Iar atunci când în faţă ai mai puţin timp decât a rămas în urmă, te strădui să nu-l iroseşti şi agenda devine tot mai încărcată. Te grăbeşti să-ţi realizezi visurile, iar riscurile nu mai par atât de mari şi eşecurile nu te mai înspăimântă. La pensie eşti liber. Liber de a face ce vrei.”

–Cum convingeţi oamenii să se alăture?

–Suntem la a patra ediţie a Convenţiei, dar deja avem un algoritm după care se formează echipa de organizare şi care ne asigură continuitatea, transferul de experienţă. În plus, sunt implicate şi persoane care vin din localităţile care ar putea găzdui următoarea Convenţie. Începem cu alegerea localităţii-gazdă. De obicei, mergem acolo unde echipa locală demonstrează o bună capacitate de organizare. Sarcinile, de cele mai dese ori, nu sunt distribuite. Membrii echipei îşi oferă serviciile şi coordonarea se face prin comunicare constantă via e-mail ori telefon. De obicei, echipa locală se ocupă de logistică şi căutarea sponsorilor. La agendă lucrăm împreună.

–Ce aşteptaţi de la Convenţie?

–Ca şi alteori, sper să avem un eveniment de succes, care ar mulţumi participanţii. Pentru mine, la această ediţie este importantă noua iniţiativă de a identifica un proiect dintre cele propuse de participanţi, care va primi un premiu de 500$ şi va avea sprijinul Convenţiei pe tot parcursul anului viitor.

–Cum credeţi, ce ne aşteaptă în R. Moldova dacă reformele stagnează?

–Cred că Moldova deja a depăşit etapa în care mai era posibil de a schimba ceva prin reforme. Acum e necesară schimbarea întregului sistem, criminal şi corupt, care mimează reformele pentru a se menţine la putere.

–Auzim permanent veşti proaste din R. Moldova, dar este ceva ce s-a întâmplat recent şi vă trezeşte un sentiment de mândrie?

–Sunt mândră de tinerii noştri neînfricaţi, pragmatici şi realişti, luptători şi determinaţi, unii dintre care vor participa şi la această ediţie a Convenţiei şi care sunt speranţa noastră pentru ziua de mâine.

* * *

Viorica Steinman, alt membru al Comitetului de Organizare, farmacistă din Boca Raton (la 50 de mile de Miami), este originară din Briceni, a locuit în România timp de 5 ani, după care s-a mutat cu traiul în SUA în 2004. Este voluntară la Ambasada României.

–Sunteţi unul din coorganizatorii Convenţiei din Miami. De ce v-aţi implicat?

–Ca să fac tot posibilul pentru a-mi ajuta familia, prietenii şi colegii moldoveni. Întreaga mea familie este în străinătate, mi-e dor de ei teribil, aşa că vreau să vorbesc despre ceea ce se face acasă, astfel încât să putem ajuta ţara să se dezvolte. E încă foarte aproape de inima mea.

–Cât de complicat este să organizaţi o Convenţie de o asemenea amploare?

–Când se aşteaptă un număr atât de mare de oameni (circa 100), e firesc să existe dificultăţi. Găsirea unui local, hoteluri, transport… Organizarea dezbaterilor este, de asemenea, dificilă, deoarece sunt mai mulţi speakeri cu idei interesante şi e greu de făcut alegerea. Dar ştiu că, dacă am mai multe de făcut, înseamnă că mai mulţi oameni vor participa la Convenţie.

–Care va fi agenda Convenţiei?

–Vom discuta despre situaţia actuală din R. Moldova, cum va evolua diaspora moldovenească şi cum putem ajuta cu proiecte sociale. Vom avea câteva prezentări mici de proiecte şi sesiuni de întrebări şi răspunsuri. În general, vor fi discuţii foarte interesante în acest an.

–Auzim de la medicii de acasă că sistemul medical în R. Moldova este în criză. Ca o persoană cu experienţă în industria farmaceutică, ce aţi recomanda pentru îmbunătăţirea asistenţei medicale?

–Este clar că R. Moldova se confruntă cu grave probleme ale sistemului medical, dar situaţia în acest domeniu este interconectată cu alţi factori. Da, finanţarea este esenţială, dar şi disponibilitatea personalului medical din sistem. De 14 ani nu am mai fost în Moldova. Pentru a da recomandări e nevoie de o analiză a sistemului medical sub toate aspectele. Nici în SUA nu există un consens în alegerea unui sistem medical, deşi aici sunt fonduri şi capacităţi. Aşa că nu este o soluţie simplă.

* * *

În sfârşit, simt că sarcina mea de a face lumină asupra eforturilor extraordinare ale acestor femei de a pune Convenţia Miami pe roate este îndeplinită. Pânza pitorească a Convenţiei se întregeşte din bucăţi ţesute şi puse împreună de Elena, de Evghenia, de Viorica şi de mulţi alţi voluntari care au o mie şi una de obligaţii faţă de familiile lor, faţă de locurile lor de muncă, găsind totuşi timp şi voinţă pentru a se dedica acestui proiect.

Irina VanPatten, SUA