Băsescu explică în PREMIERĂ de ce este important ca UNIREA să se producă în următorii 10 ani
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că dacă Unirea celor două state românești va întârzia prea mult, atunci costurile acesteia vor fi mai mari. Astfel, senatorul susține că dacă Unirea se va realiza în următorii zece ani, atunci costurile vor fi acoperite de Uniunea Europeană.
Potrivit lui Băsescu, România are șanse mari să beneficieze până în anul 2027 de finanțare din partea UE. „România se va mai bucura, în opinia mea, de încă două exerciții bugetare de finanțare din partea UE. Or asta ar lua direct din sarcina bugetară a României în cazul Unirii”, a declarat Băsescu ieri, în cadrul unui club de presă de la Chișinău.
În continuare, Băsescu a subliniat că, în cazul Unirii, Bucureștiul va primi mai mulți bani de la UE și costurile nu ar fi resimțite. „Dacă ar avea loc Unirea, atunci asta înseamnă că România intră în exercițiul bugetar pentru anii 2020 – 2027 mai mare și cu obligații mai mari din partea UE. Dacă populația și teritoriul unei țări este mai mare, atunci și suportul și resursele alocate de UE sunt mai mari”, a adăugat acesta.
Băsescu a precizat că Unirea nu poate să aibă loc atât timp cât cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului nu-și vor dori asta.
Cei care vor submina democrația și independența R. Moldova, MONITORIZAȚI în continuare de SUA. „Statele Unite ale Americii sunt cei mai importanți parteneri ai R. Moldova atunci când vorbim de sancțiuni”
„Timpuri pe care nu le-a vrut Dumnezeu”: O expoziție dedicată foametei organizate de sovietici în Basarabia și filmul „Omorâți prin înfometare”, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală din Chișinău
Autoritățile R. Moldova, ajutate de 14 Înalți Consilieri UE în procesul de reforme și de integrare europeană: Jumătate dintre aceștia sunt din România