(FOTO) În sud-estul României au înflorit cireșii și liliacul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

În localitățile din sudul județului Giurgiu cireșii au înflorit a doua oară, oferind un adevărat spectacol de primăvară aproape de jumătatea lunii octombrie, specialiștii spunând că aceasta este o reacție biologică la seceta prelungită din vara acestui an.

„Este prima dată în ultimii zece ani de zile când am văzut în județ cireși înfloriți toamna. Pe lângă aceștia și prunii, gutuii, vișinii au reînflorit. Aceasta este o reacție biologică la seceta prelungită care s-a manifestat în județul Giurgiu în lunile iulie și august. Pomii își pierduseră deja frunzișul din cauza secetei, încheiaseră ciclul biologic, dar acum, după manifestarea ploilor și ca urmare a temperaturilor de aproximativ 20 de grade Celsius pe timpul zilei și-au recăpătat vigoarea. E ultima suflare! Pentru că nu au parcurs toată etapa biologică și pierduseră învelișul foliar, acum au o reacție fiziologică la o situație anormală și au reînflorit”, a declarat, pentru Agerpres, directorul tehnic al Direcției Silvice Giurgiu, Constantin Bicu.

El spune că acest fenomen va fi oprit de prima brumă. 
„Deținătorii de pomi și livezi trebuie să știe că această reînflorire din luna octombrie nu va împiedica ciclul biologic al pomilor pentru anul viitor și aceștia vor înflori din nou în primăvară”, a completat Constantin Bicu.

În satele din sudul județului Giurgiu aproape în fiecare curte poate fi văzut un pom înflorit. 
Un spectacol aparte oferă florile de liliac albe sau mov care răspândesc un miros îmbătător și care se găsesc din abundență pe ramuri, de multe ori îngemănate cu strugurii copți care nu au fost culeși încă din bolți.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...