Așa-numitul lider transnistrean califică Tiraspolul drept „punct de sprijin al lumii rusești”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Așa-numitul președinte al republicii separatiste transnistrene Vadim Krasnoselski a calificat Tiraspolul drept ”punctul de sprijin al lumii rusești”. Aprecierea se conține în alocuțiunea pe care Krasnoselski a rostit-o în fața Consiliului orășenesc local cu ocazia împlinirii a 225 de ani de la fondarea localității.

Potrivit așa-numitului președinte, încă de la înființare Tiraspolul a jucat rolul de „punct de sprijin” al lumii rusești și reprezenta o linie de demarcare între lumea occidentală și orientală.

„Au trecut 225 de ani și nimic nu s-a schimbat. Cetatea, din păcate, nu s-a păstrat, dar spiritul rusesc mai există și în oraș și în țară. Totodată Tiraspolul este o capitală multinațională și multiculturală, parte componentă a lumii rusești, a spus Krasnoselski”.

În opinia așa-numitului lider de la Tiraspol, ”lumea rusească este o concepție a comunității internaționale, ai căror membri se simt atașați de Rusia și, în special, de limba rusă”.

Referindu-se la independența așa-numitei republici transnistrene, Krasnoselski a opinat că aceasta de facto există.

„Recunoașterea suveranității este o problemă tehnică, principalul lucru e independența, iar noi am obținut-o”, a estimat Krasnoselski.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...