Inundaţiile care s-au produs în această săptămână în Vietnam începând de luni sunt cele mai grave din ultimii ani, a declarat ministrul agriculturii Nguyen Xuan Cuong, citat de televiziunea de stat din Vietnam.

Un număr de 19 oameni din gospodării învecinate din Hoa Binh au fost îngropaţi de vii joi după ce o alunecare de teren s-a produs miercuri în jur de miezul nopţii, dar până acum s-au găsit numai nouă cadavre, menţionează agenţia pentru prevenirea dezastrelor.

În jur de 317 case s-au prăbuşit în inundaţii şi alunecări de teren în această săptămână, în timp ce peste 34.000 de imobile au fost inundate sau avariate.

Peste 22.000 de hectare cultivate cu orez au fost devastate de viituri, în timp ce 180.000 de animale au murit sau au fost luate de ape.

Inundaţiile au afectat şi şapte dintre cele 77 de provincii din Thailanda, vecinul Vietnamului de la vest, a informat joi Departamentul pentru prevenirea dezastrelor din Thailanda. Peste 480.000 de hectare de teren au fost afectate din Thailanda, a menţionat sursa citată.