Actualitate

Ce s-a interzis să faci pe plajele din Thailanda

Thailandezii nu au niciun dram de umor atunci când vine vorba de droguri (iar aici includem și iarba), iar pedepsele pentru cei care-și încearcă norocul sunt drastice și poate chiar fatale.

Dacă ai de gând să vizitezi această țară în viitor, atunci află că o nouă lege a fost impusă – nu mai ai voie să fumezi pe plajele populare din această țară, iar dacă totuși o vei face, riști să primești până la un an de închisoare.

Această măsură (ușor drastică aș putea spune, mai ales din punctul de vedere al unui fumător) se va aplica la peste 20 de plaje, inclusiv cele din jurul Phuket-ului. 
Foto ilustrativ

Department of Marine and Coastal Resources (DMCR) este departamentul care a pornit această decizie, după ce a spus că a strâns sute de mii de mucuri de țigară lăsate pe nisip.
DMCR susține că mucurile de țigară colectate reprezintă 1/3 din totalul de gunoi strâns. Șeful departamentului, Jatuporn Buruspat, a mărturisit că au fost strânse 138,000 de mucuri de țigară, pe o rază de 2,5 kilometri, pe plaja Patong din Phuket.
Din păcate, nivelul slab de educație al oamenilor și lipsa lor de interes pentru mediu au dus la această hotărâte, însă Buruspat a menționat și faptul că vor exista spații special amenajate de fumat.

În cazul în care nu respecți aceste lucruri, poți ajunge să petreci un an în închisoare sau să primești o amendă de vreo 3000 de dolari.

Decizia va intra în vigoare în noiembrie 2017 și se aplică plajelor din regiunile Phuket, Prachuap Khiri Khan, Chon Buri și Songkhla, dar include și resorturile populare Koh Samui și Pattaya.

Momentan sunt doar 20 de plaje unde se aplică această decizie, dar dacă lucrurile merg bine, guvernul thailandez își propune să impună această lege peste tot în țară.

Sursa: Noizz.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *