A intrat în vigoare Concepția privind reflectarea în mass-media a plebiscitului de demitere a Primarului de Chișinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Concepția de reflectare în mass-media a plebiscitului pentru demiterea Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, a intrat astăzi în vigoare, fiind publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Documentul stabilește modul de reflectare a campaniei electorale de către de către posturile televizate și radio și își propune, în particular, să asigure o campanie echitabilă și imparțială, promovarea libertății de exprimare și pluralismului politic, precum și stabilirea unor norme pentru aplicarea practică a acestor principii.

Potrivit Concepției, „instituţiile media vor reflecta referendumul local în conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova, Codului electoral, Codului audiovizualului, Legii cu privire la libertatea de exprimare, Legii cu privire la asigurarea egalității de șanse între femei şi bărbați, Regulamentului privind reflectarea referendumului local din 19 noiembrie 2017 în mijloacele de informare în masă (aprobat de CEC), prezentei Concepții şi actelor internaționale la care Republica Moldova este parte, respectând drepturile categoriilor de alegători cu nevoi special”.

Același document precizează, că în cazul depistării unor încălcări, titularilor de licență și ai autorizațiilor de retransmisiune le revine toată responsabilitatea.

„Pe perioada campaniei electorale, administrațiile radiodifuzorilor vor supraveghea respectarea prevederilor legislației electorale și audiovizuale. Acestea vor prezenta la CCA şi CEC rapoarte săptămânale de reflectare a campaniei electorale”, mai stipulează documentul.

Referendumul de demitere a primarului capitalei va avea loc pe 19 noiembrie 2017. Pentru ca primarul să fie demis, sunt necesare peste 160 mii de voturi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...