10:44:46 24.04.2024
Stiri

Femeile, aflate la întreținerea soțului asigurat, vor trebui să semneze o declarație pentru a beneficia de indemnizația de maternitate

Social 13.10.2017 08:30 Vizualizări1624 Autor: Ziarul National


Femeile, aflate la întreținerea soțului asigurat, vor trebui să semneze o declarație pentru a beneficia de indemnizația de maternitate
Femeile care se află la întreținerea soțului asigurat și vor să beneficieze de indemnizația de maternitate vor trebui să semneze o declarație pe proprie răspundere înainte de a primi plata, potrivit unei Hotărâri de Guvern publicată astăzi în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, relatează Moldpres.

Prin semnarea acestui document, femeia urmează să confirme că la data acordării concediului de maternitate nu este încadrată în câmpul muncii, nu beneficiază de venit asigurat și nu este persoană asigurată de riscul respectiv.

Totodată, în cazul în care se va demonstra că informația declarată de beneficiară nu este veridică, aceasta va fi obligată să ramburseze suma indemnizației de maternitate primită.

În luna iunie curent, Guvernul a aprobat o hotărâre ce prevede că soția care se află la întreținerea soțului asigurat va beneficia de indemnizație de maternitate.

Decizia a fost aprobată după ce la 9 februarie anul curent Curtea Constituțională a declarat neconstituțional articolul 16, alin. 5 al Legii privind indemnizațiile pentru incapacitate de muncă ce prevedea că „soţia se află la întreţinerea soţului asigurat dacă pe parcursul a nouă luni consecutive, premergătoare lunii acordării concediului de maternitate, nu a fost încadrată în câmpul muncii sau nu realizează venit echivalent cu patru salarii lunare sau dacă și-a pierdut statutul de asigurat”.

Potrivit informației prezentate de Casa Națională de Asigurări Sociale, cheltuielile necesare pentru implementarea proiectului de lege sunt estimate la 182 de milioane de lei în 2017, peste 200 de milioane de lei în 2018 și circa 218 milioane de lei în 2019.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md