Domeniul IT este în continuă dezvoltare în Republica Moldova. El devine tot mai atractiv pentru tinerii din țară, iar companiile străine decid să își deschidă sedii în Chișinău. Cu această evoluție, în 2016 a început construcția unui nou parc IT, care va combina natura și lumea noilor tehnologii.
„Digital Park” va fi un ecosistem dinamic pentru activitatea și prosperarea companiilor IT locale și internaționale într-un mediu confortabil, performant și inspirațional. Dezvoltarea parcului este bazată și orientată spre sustenabilitate și îmbunătățirea mediului înconjurător, oferind prioritate tehnologiilor ecologice moderne și creării spațiilor verzi.
Acest complex de clădiri va cuprinde oficii, lobby cu săli de conferință, restaurante, locuri de parcare, spații verzi. Bugetul total al proiectului este de peste 20 mln de euro și își propune să devină un început de „Silicon Valley” în Moldova.
Dezvoltarea parcului este planificată în patru etape. Prima etapă a fost pornită în 2013 când a fost renovată o clădire, unde s-a deschis școala de IT Academy+.
Etapa a doua a fost lansată în 2017. Ea prevede finisarea blocului început la etapa 1. A treia etapă prevede demolarea halei industriale, și construirea blocurilor F și G cu oficii moderne și amenajarea a 5.600 m2 de spații verzi. Ultima etapă prevede construirea blocului F cu oficii moderne și a unui complex sportiv.
La final, complexul va avea o suprafață de aproape un hectar, iar finalizarea lui se estimează a fi în 2022.
Odată construit, „Digital Park” va deveni un centru alternativ al Capitalei.
Unde se va găsi parcul:
foto hartă: agora.md
Autoare: Elena Plămădeală