Consiliu Europei a votat o decizie dură împotriva Ucrainei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat astăzi o decizie cu recomandări adresate Ucrainei. Decizia survine după dezbaterile de urgenţă asupra noii legi ucrainene a învățământului, scrie Evropeiska Pravda. Documentul a fost adoptat cu 82 de voturi „pro”, 11 „contra” , iar 17 europarlamentari s-au abținut.

În decizia respectivă, APCE condamnă dur adoptarea de către Rada Supremă de la Kiev a Legii educației, în special modificarea articolului 7 (privind limba de predare în sistemul de învățământ) fără consultarea reprezentanților minorităților naționale.

Adunarea a mai solicitat Ucrainei să ia în considerare toate recomandările Comisiei de la Veneția, fără excepție, precum și să modifice Legea educației.

În plus, APCE a constatat că deja au apărut „o serie de probleme juridice în privinţa acestei legi”. În urma dezbaterii, a fost acceptată majoritatea propunerilor deputaților români și maghiari.

Reprezentanții Ungariei și României s-au opus conceptului de „educaţie mixtă”, cu predarea a 60% din materii în limba ucraineană și 40% în limba minorității. De asemenea, din document au fost scoase toate punctele care menționează că educaţia „exclusiv în limba minorității” (fără predarea materiilor în limba de stat) este în detrimentul copiilor, din cauza reducerii competitivității acestora pe piața muncii și a dificultăţilor întâmpinate la admiterea în învățământul superior.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...