„Anume pentru a atinge acest scop, am făcut colegilor de la PAS o ofertă politică, privind semnarea unui Acord strategic de lungă durată (valabil pentru parlamentare, locale şi prezidenţiale)”, a declarat ea, precizând că, pentru următoarele alegeri parlamentare, colaborarea presupune „un bloc comun, creat pe principiul de paritate şi unitate atât pe liste, cât şi în circumscripţii”, a spus Aliona Mandati, într-un interviu pentru Tribuna.

Întrebată care a fost răspunsul PAS, Aliona Mandati a declarat: „Din păcate, la fel ca şi la prezidenţiale, răspunsul întârzie. O asemenea experienţă am cunoscut deja. În toamna lui 2016, noi am avut rezultatele reale ale unor sondaje de opinie interne ale PD, privind şansele candidaţilor Andrei Năstase şi Maia Sandu. Vă amintiţi că anume acest instrument a fost unicul criteriu de identificare a candidatului unic acceptat de dna Sandu, mersul în teritoriu, conferinţele comune etc., nefiind acceptate”, a declarat ea.

Aliona Mandati nu a exclus că în scurt timp ar putea apărea unele sondaje manipulatorii, comandate de oponenţii PDA, dar a declarat că „într-un stat ca R. Moldova, deciziile majore ale noii clase politice nu se pot baza doar pe sondaje”.

„Din datele furnizate din anturajul PD, am aflat că Vlad Plahotniuc a intervenit de mai multe ori în studiile sociologice la nivelul colectorilor, chiar şi în cele comandate de străini. Cunosc că iniţial, în câteva sondaje, Andrei Năstase a avut un scor mult mai bun, era foarte aproape de procentajul lui Igor Dodon. Însă, după intervenţia GBC, rezultatele finale au fost modificate în defavoarea liderului Platformei DA. Andrei Năstase a ştiut acest lucru. Despre asta i-am comunicat şi dnei Sandu la şedinţa Consiliului Politic National din 14 octombrie 2016. Dar, în condiţiile în care candidatul PAS a insistat să candideze, de dragul intereselor ţării şi a speranţei oamenilor într-o schimbare, Andrei Năstase s-a retras din cursa prezidenţială şi, împreună cu echipa, a continuat campania electorală în favoarea candidatului comun. În prezent, arma sondajelor din nou este aplicată împotriva noastră, dat fiind faptul că Plahotniuc doreşte lichidarea cu orice preţ a unei forţe politice redutabile. El ştie foarte bine, că noi niciodată nu vom face coaliţie cu PD”, a mai spus Aliona Mandati.

„Speranţa sa se îndreaptă către alte partide de opoziţie pe care fie le controlează încă de pe acum, fie le va îmblânzi să colaboreze cu el de dragul salvării parcursului european, o sintagmă care în ultimii ani a fost cea care a nenorocit acest popor şi a pustiit ţara. Or, integrarea europeană şi Plahotniuc sunt antonime, lucruri total opuse. Iată de ce în curând vom avea zeci de sondaje, tipărite la GBC, care ne vor poziţiona cât se poate de jos, fie chiar sub zero procente. Iar analiştii vor analiza rezultatele în studiouri de televiziune controlate, publice şi private, influenţând opinia publica naţională şi internaţională. Într-un stat ca R. Moldova, deciziile majore ale noii clase politice nu se pot baza doar pe sondaje. Ele trebuie luate cu responsabilitate şi asumate politic. Pentru noi, cele mai palpabile studii sociologice sunt întâlnirile cu oamenii, în sate şi oraşe, în Diaspora uitată de politicieni şi sociologi”, a adăugat vicepreşedintele Platformei DA.

În acest context, Aliona Mandati a menţionat că „nu ne rămâne decât să facem apel la raţiune şi la înţelegerea faptului că doar o opoziţie unită antioligarhică are şanse bune să acumuleze mai multe voturi la alegeri şi să facă schimbarea, aşteptată de oameni. Ceea ce trebuie să se înţeleagă, e că nu vom mai accepta niciodată stabilirea unor reguli de joc după criteriile controlate de Plahotniuc, în special nu ne vom ghida de măsurările lui a căldurii şi receptivităţii oamenilor faţă de Platforma DA şi Andrei Năstase”.